Simona Halep a declarat, la Stuttgart, după înfrângerea în fața Laurei Siegemund, că adversara sa a jucat foarte bine și ritmul a fost dificil, astfel că nu a putut să-și facă jocul și să domine partida, conform site-ului wtatennis.com.
Halep (25 de ani, 5 WTA), cap de serie numărul patru, a fost învinsă, sâmbătă, scor de 6-4, 7-5, de Laura Siegemund, locul 49 WTA, în semifinalele turneului de la Stuttgart. Sportiva din Germani a mai eliminat-o pe Halep și anul trecut la Stuttgart, în optimi, cu cu 6-1, 6-2. Chiar dacă a dat semne de revenire în momentele când a fost condusă, sportiva din Constanța nu a putut întoarce soarta partidei.
„Ritmul a fost dificil. Știam dinaintea meciului că va fi astfel. Nu am putut să domin. Am revenit, am rămas puternică până la final, dar adversara mea a jucat foarte bine”, a spus Halep.
Siegemund a declarat că în succesul ei a contat și susținerea spectatorilor. „Cred că este o combinație între susținerea spectatorilor și suprafață. Este o combinație care mă face să joc cel mai bun tenis al meu. Această suprafață mi se potrivește. Permite varietate, dar și poți să pui presiune pe adversare”, a afirmat ea.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER