Reacția Simonei Halep după meciul cu Serena Williams: „Ă‚sta a fost cel mai bun meci pe care l-am făcut vreodată în fața ei!”
Simona Halep a pierdut meciul cu Serena Williams din sferturile US Open în trei seturi. Sportiva din Statele Unite ale Americii s-a impus cu scorul de 2-6, 6-4, 3-6 și s-a calificat în semifinalele turneului.
Chiar dacă nu a reușit să se califice, Halep este prima sportivă care reușește un break în fața Serenei și prima care îi „fură” un set la actuala ediție a US Open.
Halep nu a părut foarte afectată după înfrângerea din sferturile US Open, recunoscând superioritatea adversarei: „A fost cel mai bun meci pe care l-am făcut vreodată în fața ei”.
„Cred că a fost un meci bun. Am jucat bine, am putut juca mai bine în acele momente în care am avut șanse. Dar cred că nivelul a fost destul de înalt. Sunt mulțumită de felul în care am luptat până la final. Este ceva normal acum pentru mine, așa încât este un lucru bun. Ea a jucat foarte bine. Este cea mai buna jucătoare, serviciul său a fost foarte bun astăzi.
A fost greu. Este greu, sunt puțin tristă, dar trebuie să iau lucrurile pozitive, pentru că mă așteaptă multe. Cred că ăsta a fost cel mai bun meci pe care l-am făcut vreodată împotriva ei. Am simțit că sunt foarte aproape și că am șanse să câștig. Așa cum am zis, cred că jocul meu a fost destul de bun în seara asta. Este un lucru bun. Cred că am jucat foarte bine. Însă m-aș putea descurca mai bine în unele momente. Ea joacă foarte bine pe acest teren. Este acasă, așa încât cred că se simte foarte încrezătoare. A făcut o treabă grozavă. De aceea este numărul 1. Sunt puțin dezamăgită că nu am putut profita de șanse, însă sunt de asemenea fericită pentru felul în care am rezistat și am jucat. Este ok.
Trebuie să înving cele mai bune jucătoare pentru a câștiga un Grand Slam, așa că nu contează împotriva cui joc. Trebuie doar să câștig ca să obțin acel titlu, dacă îl voi obține într-o zi. Mă simt cu siguranță mai bine că am jucat mai bine decât anul trecut în semifinale. Anul acesta am pierdut în sferturi, însă am dat tot ce am putut. Este ok, nu vreau să mă plâng de nimic”, a declarat Halep la finalul partidei, conform site-ului US Open.