Reacția Simonei Halep înainte de meciul-șoc cu Serena Williams: „Pot să o înving din nou!”
Simona Halep (5 WTA) a trecut de Barbora Strycova (37 WTA) în optimile turneului de la Indian Wells, după ce sportiva din Cehia s-a retras la scorul de 6-3, 1-0 pentru româncă. Pentru Simona urmează un duel-șoc în sferturile turneului, cu liderul mondial Serena Williams, care a învins-o clar pe Kateryna Bondarenko, scor 6-2, 6-2.
Înaintea partidei ce va avea loc joi dimineață, Halep se gândește la victoria obținută în fața Serenei în 2014, în faza grupelor de la Turneul Campioanelor (6-0, 6-2). Imediat după meciul cu Strycova, Halep a declarat că se simte foarte bine și e convinsă că poate să o învingă din nou pe Serena Williams.
„Îmi pare rău pentru Barbora, știu cum este să suferi din punct de vedere fizic. Sunt fericită însă pentru calificarea în sferturi și sunt nerăbdătoare să o întâlnesc pe Serena. Am încredere în mine și cred că o pot învinge pentru a doua oară în carieră”, a declarat Halep imediat după calificarea în sferturi.
„Normal, mă aștept la un meci greu. Serena este foarte puternică. O cunosc destul de bine. Am fost adversare de multe ori. Știu că va fi dificil să obțin victoria, dar am am șansa mea. Va trebui să joc la cel mai bun nivel al meu, să fac totul pentru a câștiga.
Cred că trebuie să joc așa cum am făcut-o în fiecare zi de când am venit în SUA: agresiv, dar nu foarte puternic. Nu lovesc foarte puternic, ci rapid. Mă mișc bine. Lovesc cu încredere și serviciul îmi merge bine. Simt că pot să îi fac față. Vom vedea. Este greu. Repet asta pentru că este normal să fie greu. Este numărul unu mondial”, a mai spus Halep, citată de site-ul WTA.