„Româncele sunt furioase!” Reacția WTA după ce Simona Halep, Sorana Cîrstea și Irina Begu s-au calificat în turul trei la Indian Wells

Avem trei românce în turul trei la Indian Wells, iar victoriile sportivelor noastre nu au trecut neobservate! Simona Halep, Sorana Cîrstea și Irina Begu au fost lăudate de Asociația Tenisului Feminin (WTA).

Sorana Cîrsta (40 WTA) a fost prima dintre reprezentantele României care a obținut biletul pentru turul al treilea la Indian Wells, turneu din seria WTA 1000 dotat cu premii în valoare de 8,15 milioane de dolari! Sorana a trecut sâmbătă seară, fără emoții, de Misaki Doi (Japonia, 109 WTA), scor 6-2, 6-3.

Simona Halep (17 WTA) a învins-o tot în minimum de seturi pe Marta Kostyuk (Ucraina, 58 WTA), cu scorul de 7-6(2), 6-1! Favorita numărul 11 a fost ținută în șah de tânăra ucraineancă în primul set, dar Simona s-a dezlănțuit în tie-break! Apoi, setul al doilea nu a avut istoric! După miezul nopții, Irina Begu a reușit și ea calificarea în turul trei, învingând-o pe Jil Teichmann (Elveția, 39 WTA) cu 7-5, 6-1.

„Româncele sunt furioase!” Reacția WTA după ce Simona Halep, Sorana Cîrstea și Irina Begu s-au calificat în turul trei la Indian Wells

Jurnaliștii de la WTA au reacționat, pe Twitter, după ce Irina Begu li s-a alăturat Simonei Halep și Soranei Cîrstea în turul al treilea de la Indian Wells: „Româncele sunt furioase! Irina Begu este a treia jucătoare din România calificată în turul trei la Indian Wells! Ea li se alătură conaționalelor Halep și Cîrstea”, a fost mesajul postat pe contul oficial al WTA! Irina, Simona și Sorana și-au asigurat câte un premiu în valoare de 51.895 de dolari și 65 de puncte WTA după victoriile din SUA! Pentru calificarea în optimile de finală, Irina se va duela cu Shelby Rogers, Simona o va înfrunta pe Aliaksandra Sasnovich (Belarus, 100 WTA), în timp ce Sorana Cîrstea se va lupta cu Elina Svitolina (Ucraina, 7 WTA).

Meciurile reprezentantelor noastre din turul al treilea la Indian Wells vor avea loc duminică seară sau luni dimineață, în funcție de cum vor fi programate de organizatori. Irina Begu nu mai ajunsese în turul al treilea la Indian Wells din anul 2017, aceasta fiind și cea mai bună performanță a ei la turneul din California. Begu o va întâlni pentru a doua oară în circuit pe Rogers, americanca adjudecându-și precedentul meci direct cu românca, 6-3, 6-4 în optimi la Roland Garros 2016.

Publicat: 09 10. 2021, 14:52