Reacție controversată despre Simona Halep, care a vândut tot ce avea în România și s-a mutat la Dubai! Milionarul care îi cunoaște familia dă verdictul: „E o doamnă”
Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, a vorbit despre situația Simonei Halep și a comentat decizia sportivei suspendate pentru dopaj de a se muta în Dubai.
Recent, au apărut informații conform cărora Simona Halep și-ar fi vândut vila de la Snagov cu peste patru milioane de euro și și-a mutat reședința în Dubai.
Cum a reacționat Dumitru Dragomir când a aflat că Simona Halep s-a mutat în Dubai
Unii au criticat-o, dar Dumitru Dragomir aplaudă decizia Simonei Halep de a se muta în Dubai, dând vina pe răutățile la care este supusă sportiva de către oamenii din România.
„Foarte bine. E tânără și are destui bani. Dacă ești patriot ce? Aici stai când e clima bună și te duci acolo din noiembrie până în martie să stea în Dubai. Lasă să zică lumea de ea. E o doamnă. Eu am cunoscut-o. Mai bine că s-a dus acolo, pentru că se mai liniștește și nu mai citește toate răutățile. Nou suntem poporul dracu’.
E bine că a fugit de răutatea românilor, categoric. Eu o felicit. Bravo ei. Te duci unde e bine. Acolo își câștigă și bine. Poate să antreneze copiii miliardarilor și să facă bani. Eu dacă m-aș duce acolo și nu aș fi milionar în 2 ani să mă pună la zid.
Un miliardar ar da și 100.000 de euro pe an să joace tenis cu ea. Năstase a jucat tenis cu președintele Americii, cine nu ar fi vrut? Așa și cu Halep. Ea a fost pe primul loc în lume. Dacă ar avea un management bun în spate, Halep ar putea câștiga cel puțin 1 milion de euro pe an timp de 25-30 de ani de acum în colo.
Dacă m-aș duce acolo și aș avea bani pentru presă. Pun pariu că aș găsi 3 miliardari care să dea copiii la antrenament cu Halep pe cel puțin 1 milion de euro și aș face și eu 1 milion pe lângă ea”, a spus Dumitru Dragomir, potrivit Fanatik.
Ce se întâmplă cu Simona Halep
Pe data de 12 septembrie 2023, Agenția Internațională de Integritate în Tenis a anunțat verdictul în cazul de dopaj al Simonei Halep: suspendare pentru patru ani din orice activitate sportivă, după ce a fost depistată pozitiv cu Roxadustat la US Open 2022. Românca este suspendată din octombrie 2022, astfel că și-a ispășit deja mai bine de un an din pedeapsa primită.
Acum, românca așteaptă ca situația ei să fie judecată și la TAS (Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Laussane), în luna februarie a anului viitor, și speră să obțină o reducere a pedepsei.
TAS a decis ca audierile în cazul Simonei Halep să aibă loc în perioada 7-9 februarie 2024. Românca așteaptă acum momentul respectiv și speră să își demonstreze nevinovăția, iar pedeapsa ei să fie redusă.
„Curtea de Arbitraj pentru Sport a decis ca audierile în cazul meu să fie între 7 și 9 februarie 2024. Mă bucur că am posibilitatea de a-mi prezenta și de a-mi demonstra nevinovăția în fața unui tribunal independent. Mulțumesc”, a transmis Simona Halep, în urmă cu câteva zile, prin intermediul unui videoclip postat pe Instagram.