Reacție fair-play a francezilor la finalul meciul Halep – Mladenovic. Ce scrie L’Equipe după demonstrația de forță a Simonei
Simona Halep (locul 2 WTA) a câștigat prima partidă din semifinala de Fed Cup, România – Franța, scor 6-3, 6-1 contra Kristinei Mladenovic (locul 66 WTA). La finalul partidei de deschidere, L’Equipe a recunoscut supremația Simonei Halep, care nu i-a dat nicio șansă lui Mladenovic.
Prestigiosul cotidian L’Equipe a scos în evidență prestația ireproșabilă a Simonei: „România a câștigat primul punct din semifinala cu Franța. Halep a dominat-o pe Mladenovic, s-a impus cu 6-3, 6-1, astfel că a adus României primul punct. Kristina Mladenovic a făcut tot ce a putut, dar Simona a fost mult prea puternică pentru ea. După un debut de meci echilibrat, Simona Halep a zdrobit-o fizic pe Kristina Mladenovic, și apoi s-a distanșat fără probleme. Publicul român, prezent în număr mare la Rouen, a fost în culmea fericirii”, au scris jurnaliștii francezi.
Vezi aici desfășurarea semifinalei din Fed Cup: Franța – România.
În cealaltă semifinală, Australia – Belarus, scorul este egal la capătul primei zile (detalii AICI).
Al doilea meci al zilei de sâmbătă va fi: Caroline Garcia (21 WTA) – Mihaela Buzărnescu (30 WTA). Meciurile pot fi urmărite în transmisiune directă, în România, pe Digi Sport și Telekom Sport.