Regal la Turneul Campionilor. Pentru a doua oară în istoria competiției, Nadal, Djokovic și Federer joacă în aceeași zi
Zi cu adevărat regală la Londra, acolo unde cele trei legende ale tenisului mondial, Rafael Nadal, Roger Federer și Novak Djokovic vor disputa primele partide de la Turneul Campionilor.
Este abia a doua oară în istoria turneului când cei trei mari jucători vor evolua în aceeași zi (precedentul s-a consumat în 2010, în semifinale), lor alăturându-li-se azi David Ferrer. Practic, disputele din a doua zi de concurs – Nadal – Ferrer și Djokovic – Federer – reprezintă reeditarea semifinalelor de săptămâna trecută de la Paris.
Meciul de debut al zilei va fi cel din Grupa A și îi va aduce față în față pe cei doi iberici calificați la Turneul Campionilor. Nadal are un palmares pozitiv în disputele cu compatriotul său (20-5), însă Ferrer are un ascendent moral după victoria de săptămâna trecută, din capitala Franței. Mai mult, ocupantul poziției 3 în clasamentul ATP îl conduce pe „Matador” în întâlnirile disputate pe hard (4-3, 2-0 în sală.).
71-6 este raportul victorii-înfrângeri pentru Nadal în 2013
13 finale a disputat Rafa anul acesta, impunându-se în 10 dintre ele (2 de Grand Slam – Roland Garros și US Open și 6 de Masters)
9 finale a jucat Ferrer în 2013, câștigând doar 2. În ultimele trei săptămâni a ajuns de trei ori în ultimul act (Stockholm – înfrângere la Dimitrov, Valencia – înfrângere cu Youzhny și Paris – înfrângere contra lui Djokovic)
Federer, în misiune imposibilă
În sesiunea de seară, se va consuma cel de-al doilea meci din Grupa B, iar toate indiciile anunță un spectacol total. Dacă acum trei zile, Djokovic a reușit să îl învingă pe Federer, scor 4-6, 6-3, 6-2, Swiss Maestro e gata de revanșă, mai ales că îl conduce pe sârb în duelul întâlnirilor directe (16-14, 12-11 pe hard.).
În cadrul Turneului Campionilor, cei doi s-au întâlnit deja de două ori, Djokovic impunându-se în finala din 2012 (7-6,7-5), în timp ce Federer și-a adjudecat semifinala din 2010.
Totuși, misiunea va fi una aproape imposibilă pentru elvețian, opozantul său (pe care l-a întâlnit cel puțin o dată în fiecare din ultimii 8 ani) având o serie de 17 meciuri la rând fără înfrângere. Nole, care s-a mai impus la Turneul Campionilor în două rânduri (2008, după ce l-a învins în ultimul act pe Davydenko și 2012, când a terminat turneul fără înfrângere), are și un alt țel, dincolo de turneul propriu-zis. Dacă în clasamentul ATP nu poate spera să revendice primul loc prea curând, Nadal având un avans important, sârbul poate spera că va termina pe primul loc în clasamentul pe anul în curs. Pentru prima oară din 2009, Turneul Campionilor va stabili cine va termina pe prima poziție în această ierarhie. Scenariul este simplu: dacă Nadal câștigă două meciuri (două dintre partidele din grupă sau unul în grupă, unul în semifinale), va termina 2013 pe poziția 1. De partea cealaltă, Nole are nevoie (presupunând că Rafa nu va reuși să învingă în două meciuri) de victoria finală (dar fără a pierde două dispute în grupe.).
16-14 este palmaresul întâlnirilor directe Federer – Djokovic, cu sârbul învingător în 8 dintre ultimele 11 partide.
Rezultatele de ieri, de la Londra:
Grupa A: Tomas Berdych – Stanislas Wawrinka 3-6, 7-6, 3-6
Grupa B: Del Potro – Richard Gasquet 6-7, 6-3, 7-5