„Regele” băgat în corzi. Nadal a fost chinuit trei ore de Daniel Brands

Nadal a fost chinuit trei ore de Daniel Brands (Germania, 59 ATP), însă spaniolul a reușit să evite „bomba” ultimului deceniu la Roland Garros, 4-6, 7-6 (4), 6-4, 6-3

Rafael Nadal s-a văzut condus pentru prima dată cu 1-0 la seturi într-un meci din turul inaugural al unui turneu de Grand Slam

Cu excepția înfrângerii din 2009 în fața lui Soderling, spaniolul cedase doar cinci seturi în ultimele șase ediții de Roland Garros

Rafael Nadal a fost ieri actorul principal de la Open-ul Franței. Această informație poate că nu mai surprinde pe nimeni, având în vedere că el a câștigat de șapte ori titul în ultimii opt ani, însă spaniolul a devenit subiect în urma unei contraperformanțe. Regele zgurii s-a văzut băgat în corzi încă din prima oră de joc la ediția din 2013. Numărul 59 mondial, Daniel Brands, i-a luat primul set lui Rafael Nadal, cu 6-4, iar vestea s-a răspândit cu viteza luminii prin complexul de la Roland Garros. Spaniolul nu a cedat niciodată setul de debut într-un turneu de Grand Slam, fie că a fost vorba de Paris ori de Melbourne, Wimbledon sau Flushing Meadows. Și a adunat multe prezențe în cele patru turnee în ultimul deceniu. Imediat după aflarea informației, lumea s-a adunat ca la urs pe Phillipe Chatrier să asiste la o posibilă surpriză.  

Brands a fost aproape de un 2-0

„Matadorul” a părut foarte fragil la debut. Și a prins și un adversar care a împrumutat ad‑hoc reverul lui Roger Federer, serviciile lui John Isner și loviturile câștigătoare din vremurile de glorie ale lui Robin Soderling, conform caracterizării pe care i-a făcut-o site-ul oficial al turneului de la Roland Garros. Omul care l-a bătut cu scandal pe Victor Hănescu la Wimbledon în 2010 l-a făcut pe Nadal să alerge și mai mult decât o face de obicei și tot să nu găsească răspunsuri pentru mingile venite de peste fileu.

Surpriza începuse să capete proporții în tie-break-ul din setul doi, când Brands a avut 3-0! Două servicii foarte bune, urmate de o greșeală neforțată a germanului au produs șocul de care Rafa avea nevoie. Fostul lider mondial a reintrat în meci, iar treptat a fost cel care a dictat ritmul. Astfel, după aproape trei ore de joc, a evitat o mare surpriză, să fie eliminat chiar din primul tur în turneul cu care se identifică: 4-6, 7-6 (4), 6-4, 6-3.
Setul pierdut ieri în fața lui Daniel Brands este doar al șaselea cedat de Rafa în ultimii șase ani, exceptând singura înfrângere, cea cu Soderling, din 2009. Până la jucătorul german, doar trei oameni s-au lăudat cu o asemenea performanță, Novak Djokovic, Roger Federer și John Isner, ultimii doi reușind să-i „sufle” spaniolului chiar câte două seturi.

Daniel a jucat incredibil. Am încercat  să-mi fac jocul și treptat am reușit
Rafael NADAL

Mi-am pierdut puțin din concentrare după tie-break
Daniel BRANDS

53 de victorii din 54 de partide a înregistrat Rafa la Roland Garros

Doar Vilas (58), Pietrangeli (58), Patty (55) și Federer (54) au mai multe victorii la Roland Garros decât Nadal

Trei fete, trei înfrângeri

Ziua a doua de la Roland Garros a fost proastă pentru tenisul românesc. Toate cele trei reprezentante, Monica Niculescu, Simona Halep și Alexandra Cadanțu, au pierdut jocurile disputate în cadrul primului tur. Niculescu a ratat duelul cu Sorana Cîrstea, din turul doi, după ce a pierdut clar în fața suedezei Johanna Larsson, cu 6-2, 6-3. Nici Alexandra Cadanțu nu a rezistat mai mult de două seturi, fiind învinsă de Vania King (SUA) cu 7-6, 6-1.
Simona Halep este singura care a câștigat un set, insuficient însă pentru a trece de favorita numărul 20, Carla Navarro Suarez (Spania), scor 6-3, 2-6, 2-6.

Hăne a scăpat de tatăl recalcitrant

Victor Hănescu se află în fața unui jubileu înaintea partidei de azi cu Bernard Tomic (Australia), din cadrul primului tur. Românul va bifa a zecea prezență la Roland Garros, turneu la care a obținut cea mai bună performanță în urmă cu opt ani, când a ajuns în sferturi. „Hăne” va avea în față un adversar care nu va beneficia de susținerea agresivului său tată. John Tomic a fost interzis la Roland Garros după ce a fost acuzat că l-a agresat pe partenerul de antrenament al fiului său, la Madrid. Australianul nu a primit acreditare și nu are voie să intre nici cu bilet. Tot azi, la Roland Garros, Irina Begu o va întâlni în primul tur pe Soler Espinosa (Spania).

Publicat: 28 05. 2013, 08:27
Actualizat: 28 05. 2013, 08:28