Regele Federer a fost răpus, Raonic a dat lovitura la Wimbledon! Meci cu Andy Murray, în prima finală de Mare Șlem din carieră

UDPATE 21:15 Jucătorul britanic de tenis Andy Murray (29 de ani), cap de serie numărul doi la Wimbledon, l-a învins, vineri, pe Tomas Berdych, al 10-lea favorit, scor 6-3, 6-3, 6-3, și s-a calificat în finala competiției unde îl va întâlni, duminică, pe canadianul Milos Raonic.

Confruntarea dintre Andy Murray și Milos Raonic a durat fix două ore. Murray s-a aflat în permanență la conducere, după ce a reușit break-ul la chiar primul serviciu al adversarului și a câștigat primul set cu 6-3. Cu același scor s-au încheiat și celelalte două acte ale meciului, tot în favoarea lui Murray, astfel că britanicul s-a calificat pentru a treia oară în finala turneului de la All England Club și va avea șansa să își adjudece trofeul pentru a doua oară în carieră.

Murray a mai fost prezent în ultimul act al competiției de la Wimbledon în 2012 și 2013, când i-a avut adversari pe Roger Federer, respectiv Novak Djokovic, însă a ieșit victorios doar în fața sportivului sârb.

La această ediție îi va sta în față canadianul Milos Raonic, al 6-lea favorit la Wimbledon, care l-a învins în semifinalele competiției pe Roger Federer, scor 6-3, 6-7 (3-7), 4-6, 7-5, 6-3.

Pentru accederea în finală, Andy Murray va încasa 1 milion de lire sterline și 1200 de puncte ATP. De cealaltă parte, Tomas Berdych va primi 500.000 de lire sterline și 750 de puncte în clsamentul mondial.


Raonic, prima finală de Mare Șlem din carieră, după ce l-a eliminat de Federer

Jucătorul elvețian de tenis Roger Federer, cap de serie numărul 3 la Wimbledon, a fost eliminat, vineri, în semifinalele competiției, după o înfrângere în fața canadianului Milos Raonic, al 6-lea favorit, în cinci seturi, scor 3-6, 7-6 (7-3), 6-4, 5-7, 3-6.

A fost un meci întins pe 3 ore și 29 de minute, în care cei doi jucători s-au aflat pe rând la conducere. Milos Raonic a servit excelent în primele două seturi, dar l-a câștigat doar pe primul, scor 6-3, pentru ca pe cel de-al doilea să îl piardă în tie-break, scor 6-7 (3-7). A urmat încă un set adjudecat, cu 6-4, de Federer și alte două în care s-a impus Raonic, cu 7-5, 6-3, suficient cât să se califice pentru prima oară în finala unui turneu de Mare Șlem.

De cealaltă parte, Roger Federer, în vârstă de 35 de ani, a ratat accederea în a 11-a finală la Wimbledon. Dintre cele 10 apariții în ultimul act al competiției de la All England Club, elvețianul a câștigat șapte.

Pentru parcursul de la Wimbledon, Roger Federer va primi 750 de puncte în clasamentul ATP și 500.000 de lire sterline, în timp ce Milos Raonic va încasa 1 milion de lire sterline, sumă pe care și-o poate dubla în cazul în care va câștiga turneul, și 1200 de puncte ATP.

Publicat: 08 07. 2016, 21:25
Actualizat: 08 07. 2016, 21:26