Ibericul, căzut pe locul cinci în clasamentul ATP, a ales să nu mizeze totul pe cartea schimbării de suprafață, care oricum îl avantajează, și a luat decizia de a face o schimbare uriașă: o nouă rachetă Babolat, care să îi ofere mai multă forță și să imprime mai mult efect mingilor, mai multe rotații. Dezavantajul, pierde din control – așa cum singur a spus-o ibericul, un aspect accentuat de jurnalista franceză Carole Bouchard. Rafa nu este însă străin de această tactică: revenirea stelară din 2013, cu șapte titluri și două finale în primele nouă turnee jucate (printre care s-au regăsit triumfuri importante, la Masters-urile de la Indian Wells, Madrid și Roma, apoi Roland Garros), a fost construită pornind tot de la o schimbare, de racordaj, impiusă de unchiul și antrenorul său, Toni. Și atunci, principala miză a fost obținerea unui topspin superior.
La Monte Carlo, Rafael Nadal a debutat cu o victorie-fulger, în doar 68 de minute, scor 6-2, 6-1, în fața francezului Lucas Pouille, calificându-se în turul trei al turneului din Principat, acolo unde îl va întâlni pe uriașul John Isner, în meciul trei de pe terenul central al zilei de joi. „Sunt muțumit, am făcut o partidă solidă, mai bună decât ceea ce am reușit în ultimul timp. Nu am mai avut atâtea greșeli directe, am avut atitudinea corectă, nu am mai comis serii interminabile de erori, așa cum am făcut- o în ultimele partide. De asemenea, am reușit passing-uri pe care am avut probleme să le găsesc în ultimul timp. Am făcut probabil cel mai bun meci al sezonului„, a declarat Nadal, înr-un interviu acordat publicației franceze L’Equipe.
Carole Bouchard, jurnalistă freelancer, este cea care a anunțat că Rafael Nadal a confirmat schimbarea de rachetă înaintea sezonului de zgură. „întotdeauna este puțin riscant să faci schimbări, dar îmi place această rachetă și voi continua să joc cu ea„, a punctat „Regele Zgurii”.
Nadal confirms he changed racquet, not strings. Thought of this for a while and now racquet ready. More spin and power, less control. — Carole Bouchard (@carole_bouchard) April 15, 2015
Nadal confirms he changed racquet, not strings. Thought of this for a while and now racquet ready. More spin and power, less control.
— Carole Bouchard (@carole_bouchard) April 15, 2015
And to be clear, Rafa said it himself : more spin, more power, less control. — Carole Bouchard (@carole_bouchard) April 15, 2015
And to be clear, Rafa said it himself : more spin, more power, less control.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER