Regii tenisului, omagiu pentru regele fotbalului! Ce mesaje au transmis Roger Federer și Rafael Nadal după moartea lui Pele: „Mă consider atât de norocos că te-am cunoscut!”

Lumea tenisului deplânge moartea lui Pele, iar Roger Federer și Rafael Nadal i-au adus un omagiu marelui fotbalist care s-a stins din viață la 82 de ani.

Roger Federer l-a cunoscut pe legendarul Pele chiar în Brazilia, la Sao Paulo, iar campionul tenisului mărturisește că marele fotbalist a fost o sursă de inspirație pentru el și pentru multe milioane de oameni.

La fel ca și Roger Federer, rivalul acestuia, Rafael Nadal, l-a numit „regele fotbalului” pe Pele, transmițând un mesaj emoționant în memoria brazilianului.

Regii tenisului, omagiu pentru regele fotbalului! Ce mesaje au transmis Roger Federer și Rafael Nadal după moartea lui Pele

Roger Federer, cel care a avut o întâlnire la nivel înalt cu Pele în anul 2012, a spus: „Mulțumesc că ai inspirat milioane de fani și sportivi. Mă consider atât de norocos că te-am cunoscut și am avut șansa de a învăța de la tine și de a te admira. Ai fost una dintre primele adevărate icoane sportive globale! Odihnește-te în pace, Regele Pele!”, a scris Roger pe contul său de Instagram.

Rafael Nadal i-a adus și el un omagiu lui Pele: „O zi tristă pentru lumea fotbalului, pentru lumea sportului. Moștenirea lui va rămâne mereu. Nu l-am văzut jucând, nu am fost chiar atât de norocos, dar mi s-a spus mereu că el este regele fotbalului”, a transmis marele tenismen spaniol după moartea lui Pele.

Roger Federer, întâlnire memorabilă cu Pele

În urmă cu mai mulți ani, Pele a mărturisit că tenisul se numără printre hobby-urile sale. Brazilianul îl considera pe Roger Federer cel mai mare tenismen din toate timpurile, iar cei doi au avut o întâlnire cu totul specială în anul 2012, la Sao Paulo.

„Iubesc să joc tenis, iar astăzi unul dintre cei mai mari sportivi s-a oprit să mă salute!”, a fost mesajul transmis de Pele, regele fotbalului, după întâlnirea cu Federer, rege al tenisului și deținător a 20 de titluri de Grand Slam.

Publicat: 30 12. 2022, 14:26
Actualizat: 30 12. 2022, 14:27