Niculescu a demonstrat încă o dată că e singura jucătoare de tenis din România capabilă să îi calce pe urme Simonei Halep, numărul doi mondial. Sportiva din Slatina a reușit la Guangzhou turneul carierei, impunându-se fără a pierde vreun set. Mai mult, performanța sa de a ceda doar 17 game-uri până la cucerirea trofeului este una cu adevărat excepțională.
Ca toate meciurile jucate la turneul din China, ultimul act nu a avut istoric, chiar dacă în față s-a aflat o adversară redutabilă, Alize Cornet. Grație unui serviciu impecabil, sportiva de 26 de ani și-a făcut meciul extrem de ușor (nu a avut vreo dublă greșeală, comparativ cu opozanta, care a făcut nu mai puțin de 12 duble), impunându-se în ceva mai mult de o oră de joc.
Pentru titlul câștigat la Guangzhou, Niculescu și-a asigurat un premiu de 111.163 dolari și are șanse mari să intre în primele 50 de jucătoare ale lumii, în clasamentul care va di dat publicității de luni.
2-2 este acum raportul victorii-înfrângeri în finalele de simplu pentru Niculescu
1-1 era scorul întâlnirilor directe dintre Niculescu și Cornet. Interesant este faptul că amblele dispute de până acum avuseseră loc în cadrul turneelor de Grand Slam. Franțuzoaica se impusese pe iarbă, la Wimbledon, în trei seturi, în timp ce românca își luase revanșa la Australian Open, într-o partidă care a avut din nou nevoie de decisiv. Sâmbătă dimineață, Monica a fost mult mai expeditivă, nelăsându-i vreo șansă sportivei din Hexagon.
Niculescu, a doua reprezentantă a României ca performanțe, după Halep
Jucătoarea născută la Slatina se află într-o perioadă de grație, pentru că nu s-a mai calificat într-o finală WTA de un an și jumătate, atunci când a cucerit singurul trofeu al carierei, la Florianopolis (Brazilia), 6-2, 4-6, 6-4 cu Olga Puchkova (Rusia). Totodată, Niculescu a devenit a doua reprezentantă a României care să se fi calificat în două semifinale WTA în 2014, după Simona Halep.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER