Repaus pentru Bianca Andreescu, după parcursul extraordinar de la Indian Wells și Miami. Anunțul făcut de WTA
Bianca Andreescu (18 ani, 24 WTA), tenismena canadiană de origine română, a decis să nu participe la următorul turneu WTA, de la Charleston, din cauza problemelor la umăr.
Bianca a avut un parcurs fantastic la cele două turnee nord-americane din luna martie, acumulând 10 victorii consecutive în turneele Premier Mandatory. Venită din calificări, a câștigat turneul de la Indian Wells, iar la Miami a fost nevoită să abandoneze în optimi, în fața estonei Anett Kontaveit, la scorul de 1-6, 0-2.
Acum, site-ul oficial al WTA a anunțat că Andreescu își va lua o perioadă de repaus și nu va participa la turneul de la Charleston, din perioada 1-7 aprilie, dotat cu premii totale în valoare de 823.000 de euro.
Bianca Andreescu a explicat motivele din spatele retragerii din partida cu Anett Kontaveit, contând pentru optimile turneului de la Miami. „Am încercat să primesc cât de mult tratament s-a putut. Am sperat că va fi în ordine, dar, evident, a fost din ce în ce mai rău pe măsură ce meciul a avansat. Am jucat atâtea meciuri, probabil că așa corpul mi-a spus că a îndurat destul!”, a declarat numărul 24 WTA.