Revenire spectaculoasă a Mihaelei Buzărnescu. A dat vestea, după 21 de luni de chin de la ultimul meci oficial
Mihaela Buzărnescu nu renunță la tenis, deși a trecut printr-o operație grea în 2022. Sportiva și-a anunțat revenirea pe terenul de tenis după o pauză de aproape doi ani.
Miki, 36 de ani, nu a mai jucat un meci oficial de la începutul lunii august a anului 2022. Accidentarea suferită a avut loc în timpul meciului împotriva Cristinei Dinu (31 de ani), la turneul Challenger de la Iași.
Mihaela Buzărnescu, revenire pe spectaculoasă pe teren după o pauză de aproape doi ani. O accidentare gravă a fost cauza
Fostul număr 20 WTA a anunțat, printr-o postare publicată pe social media, că în curând va reveni pe teren. „Mult a fost, puțin a rămas și-i dăm bătaie pe teren”, a scris Mihaela Buzărnescu, la secțiunea InstaStory, potrivit Digi Sport.
Sportiva care s-a aflat în august 2018 pe locul 20 mondial și a câștigat un singur titlu WTA în carieră a reușit cel mai bun rezultat al ei la un Grand Slam la Roland Garros, când a ajuns în optimi, dar acum perioada e prea scurtă pentru o revenire la turneul din Franța, competiție programată la finalul lunii mai.
Momentan, din cauza absenței, ea a dispărut din clasamentul WTA. Mihaela a câștigat peste 2.7 milioane de dolari din tenis și o parte din aceștia au fost investiți în imobiliare, afaceri care îi aduc venituri constante. De asemenea, ea a investit o parte din banii câștigați în cryptomonede și în depozite bancare.
La începutul anului, Mihaela Buzărnescu a dezvăluit clipele grele prin care a trecut. „Aș putea scrie o poezie, dar tot ce pot spune, comunității mele online, tuturor celor care m-au întrebat tot timpul ce fac în aceste 17 luni de absență din tenis este: DA, încă vreau să joc. A fost dramatic și dureros pentru mine. Am încercat totul ca să mă fac bine și să concurez din nou, aici, în străinătate, dar nu a fost niciodată suficient. Chiar și astăzi, după operația mea, nimic nu este garantat, pentru că nimic nu este niciodată garantat, dar acum putem spune că am încercat toate metodele. Mulțumesc foarte mult doctorului meu care m-a ajutat de-a lungul acestor ani și nu a renunțat niciodată să creadă în mine” spunea în luna ianuarie Mihaela Buzărnescu.
Mihaela Buzărnescu e urmărită de ghinion
Mihaela Buzărnescu a jucat ultimul meci în circuitul WTA în anul 2022, abandonând în timpul partidei cu Cristina Dinu de la BCR Iași Open, deși conducea cu 6-1, 5-3. Buzărnescu a fost urmărită de ghinion chiar și atunci când juca cel mai bun tenis al ei. Mihaela a suferit o accidentare teribilă la meciul cu Elina Svitolina de la Montreal 2018.
Sportiva a alunecat din cauza terenului ud, iar jucătoarea a acuzat-o pe arbitra partidei că nu a întrerupt meciul deși începuse să plouă. Din acest motiv, Buzărnescu a dat în judecată Asociația Tenisului Feminin (WTA).