Federer poate egala două recorduri deținute de Sampras, șapte titluri la Wimbledon și 285 de săptămâni în fruntea ATP
Turneul de Grand Slam de la Wimbledon debutează azi sub spectrul unor calcule care pot revoluționa clasamentul la vârf în ierarhia ATP. Pentru prima dată în ultimul an, Novak Djokovic joacă sub amenințarea faptului că poate pierde șefia. Și nu în favorea lui Rafael Nadal, clasat pe poziția secundă, ci în dauna lui Roger Federer (foto). Elvețianul, campion de șase ori pe iarba londoneză, depinde doar de propriile rezultate pentru a reveni în fruntea ATP după aproape patru ani. Fedex are un handicap de 2.845 de puncte față de Djokovic, dar poate fi lider dacă va câștiga titlul. În această situație, sârbul (n.r. campion în 2011) nu ar avea cum să treacă de semifinale și ar pierde 1.280 de puncte, în condițiile în care ar avea meci direct cu Federer. În schimb, elvețianul ar face un plus de 1.640 de puncte, după ce în 2011 a părăsit turneul în sferturi, iar pentru 75 de puncte, ar fi noul număr unu mondial. Nadal nu ar avea cum să intervină în acest caz, chiar dacă ar juca finala cu „Maestrul” din Basel, pentru că și-ar păstra doar punctele câștigate la ediția precedentă. Rafa poate reveni la rândul lui în postura de lider doar dacă va triumfa la Wimbledon, iar Djokovic nu trece de sferturi.
Tecău, titlul nr. 11 Horia Tecău și Robert Lindstedt sunt în formă înainte de Wimbledon, după ce au câștigat sâmbătă turneul de la ‘s-Hertogenbosch (Olanda), 6-3, 7-6 cu dublul Cabal – Tursunov. Românul și-a trecut în plamares al 11-lea titlu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER