Rivalele eterne ale Simonei Halep, Maria Sharapova și Serena Williams, au fost lăudate de un fost număr 1 WTA pentru că și-au îndeplinit marea dorință la care și românca visează!
Naomi Osaka a revenit în circuitul internațional de tenis feminin în startul acestui an, la doar șase luni de zile distanță după ce a devenit mamă. Sportiva din Japonia are patru titluri de Grand Slam în palmares, iar în viitorul apropiat întenționează să își îmbogățească vitrina de trofee.
Naomi Osaka a revenit în circuitul WTA în debutul anului 2024, după ce nu mai jucase un meci oficial de tenis din septembrie 2022. Sportiva din Japonia, câștigătoare a patru titluri de Grand Slam, US Open (2018, 2020) și Australian Open (2019, 2021), s-a retras provizoriu din meseria care a consacrat-o, deoarece a rămas însărcinată cu partenerul Cordae Amari Dunston.
La data de 11 iulie 2023, Naomi Osaka a dat naștere primului ei copil, și anume o fetiță, pe care a botezat-o Shai. Imediat după ce a devenit mamă, Osaka a făcut tot posibilul pentru a relua cât mai rapid antrenamentele de tenis, iar în ianuarie 2024, cu ocazia turneului de la Brisbane, și-a marcat revenirea în circuit.
Nipona încă se regăsește după pauza îndelungată pe care a avut-o și nu a înregistrat cele mai bune rezultate, însă chiar și așa a ajuns în sferturi la Doha și în turul 3 la Indian Wells și Miami Open.
Într-un interviu pe care l-a acordat recent, Naomi Osaka a fost întrebată cum i s-a schimbat viața după ce a devenit mamă. În replică, sportiva din Japonia a lăsat de înțeles că după evenimentul din iulie 2023 a ajuns să le aprecieze mai mult pe femeile care au făcut parte din viața ei. Nipona a pomenit-o pe mama ei, care i-a fost principalul model în viață, însă a amintit și de foste jucătoare de tenis precum Serena Williams, Maria Sharapova sau Li Na, toate câștigătoare de Grand Slam, care în prezent sunt mame:
„Cel mai mare model feminin al meu a fost mama mea, doar pentru că am văzut-o foarte mult crescând și probabil că am și imitat-o de câteva ori. Dar cel mai important, mai ales că am o fiică acum, îmi dau seama de toate sacrificiile pe care a trebuit să le facă.
Da, pot să spun că le iubesc pe Serena, Sharapova, Li Na… Și pot să continui să dau multe nume. Este foarte tare, pentru că atunci când crești, în mod evident, trebuie să ai modele pentru a crede în tine și că poți ajunge undeva”, a declarat Naomi Osaka, citată de Sports Keeda.
Simona Halep a declarat în repetate rânduri că își dorește să devină mamă, iar într-un interviu pe care l-a acordat pe vremea când încă era căsătorită cu Toni Iuruc, fostul lider WTA chiar a transmis că și-ar dori să aibă trei copii:
„Dacă pot visa, eu îmi doresc trei copii, dar cred că vor fi doi. Nu am timp pentru trei copii (n.r.- râde). Eu pot dansa toată noaptea, am făcut asta la nuntă. Sunt ‘all in’ la așa ceva. Anul viitor va fi nunta tradiţională, cea de la biserică. Am timp suficient să aleg rochia de mireasă, un an mai exact! Încă nu știu de care să îmi iau. Acum sunt fericită. Nu mai sunt speriată, acum câţiva ani spuneam că nu aş putea fi o soţie bună, dar se pare că sunt”, declara Simona Halep, în urmă cu aproximativ 3 ani, la Digisport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER