Rivalitatea-mamut a tenisului masculin: al 45-lea duel direct Djokovic – Nadal, într-o decadă, în finala din Beijing. „Nole” a fost ținut cu mari eforturi mai mult de o oră pe teren. „Rafa” a rezolvat ecuația Fognini

Finală de vis la turneul de 500 de puncte din Beijing: liderul mondial, Novak Djokovic, cel care a făcut un adevărat galop de sănătate pe cimentul orașului olimpic din 2008, îl va avea ca adversar pe cel mai îndrăgit jucător de tenis, în China, Rafael Nadal (8 ATP), duminică, de la ora 14:30, ora României.

Ibericul a fost primul care și-a asigurat biletul pentru ultimul act, cu un succes-revanșă în fața italianului Fabio Fognini, scor 7-5.6-3, în timp ce sârbul a trecut lejer de David Ferrer, scor 6-2, 6-3, în cea de-a doua semifinală a zilei de sâmbătă.

Cea mai stufoasă rivalitate din tenisul masculin, în Era Open, ajunge astfel la episodul cu numărul 45. Nadal îl conduce conduce pe Djokovic 23 – 21 la victorii, însă ultimele două meciuri i-au revenit net sârbului, 5-0 la seturi, chiar pe suprafața favorită a „Regelui Zgurii”. Nicicând, alți doi tenismeni nu s-au mai întâlnit de mai multe ori în sportul alb, singura rivalitate care a mai depășit 40 de meciuri directe fiind Djokovic / Federer – cu 43 de meciuri directe, între care se numără și un meci nedisputat (finala Turneului Campionilor din 2014).

Top 10 rivalități în tenisul masculin:

45 meciuri: Djokovic – Nadal 21 – 23

43 meciuri: Djokovic – Federer 21 – 21

37 meciuri: Lendl – McEnroe 21-15

36 meciuri Connors – Lendl 13 – 22

35 meciuri: Becker – Edberg 25-10

35 meciuri: Connors – McEnroe 14 – 20

34 meciuri: Agassi – Sampras 14 – 20

33 meciuri: Federer – Nadal 10 -23

29 meciuri: Ferrer – Nadal 6 – 23

28 meciuri: Djokovic – Murray 19 – 9

Cei doi protagoniști ai acestei rivalități-mamut au avut evoluții contrastante atât în capitala Chinei, cât și în general, în 2015. Novak Djokovic este omul anului, cu trei titluri de Mare Șlem adjudecate din patru, plus o finală la Roland Garros, cu un avans halucinant în clasamentul mondial, în timp ce Nadal a încheiat pentru prima dată fără trofeu major, după 10 ani consecutiiv cu triumf în cele mai importante turnee din tenis. În plus, în ciuda faptului că accidentările serioase l-au ocolit, jocul ibericului a suferit enorm: Nadal a cedat de două ori în fața unui jucător din afara top 100, de trei ori în fața italianului Fabio Fognini – un adversar pe care îl domina net în trecut, nu are nici măcar un titlu de turneu Masters 1.000 și a scăpat în același timp printre degete victorii la îndemână, în meciuri în care s-a aflat clar la conducere (inclusiv un prim meci de cinci seturi cedat de la 2-0 la seturi, la US Open).

Djokovic, calificat în finală cu victorii, în medie, de 64 minute și maximum cinci game-uri lăsate adversarului

Novak Djokovic nu a avut practic adversar în turneul din Beijing: sârbul este neînvins de la debutul la turneul asiatic, seria sa de victorii ajungând la cota 28, prin succesul lejer în fața lui Ferrer. În cele 28 de partide, sârbul nu a cedat în total decât trei seturi, iar în 2015, dominația sa a fost parcă mai accentuată ca oricând: doar doi jucători au reușit să îl țină pe teren pe liderul mondial mai mult de o oră: Simone Bolelli (72 minute, 6-1, 6-1) și David Ferrer (75 minute, 6-2, 6-3), iar poate cel mai șocant rezultat a venit în sferturile de finală, acolo unde uriașul cu serviciu atomic, John Isner, a fost scos de pe teren, în doar 54 de minute, după un categoric 6-2, 6-2.

Djokovic este pe urmele unui record absolut, pentru cel mai autoritar debut la un turneu de tenis, în circuitul ATP: reperul actual îi aparține lui Nadal, ibericul câștigând primele 31 de meciuri jucate la Roland Garros.

Rafael Nadal, prima finală pe suprafață rapidă în 2015

Ibericul Rafael Nadal completează încă un sezon în care joacă finale pe trei suprafețe: zgură, iarbă și ciment, chiar dacă calibrul acestor turnee nu este cel mai impresionant În ciuda unui parcurs dificil, cu meci întors la limită în fața americanului Jack Sock, în sferturile de finală, în care a pierdut primul set, cu handicap de două break-uri și în care ibericul a avut mari probleme cu erorile neforțate și cu dublele greșeli lansate chiar la minge de break, Nadal anunță că ultimele două victorii sunt foarte importante pentru el, pentru că, mai întâi, a reușit să se afle de partea corectă a unei reveniri spectaculoase în meci – o raritate în 2015, iar în fața lui Fognini, cel care îl învinsese de trei ori în acest an, jocul său a crescut.

A fot un prim set dificil, un meci dificil în general, așa cum mă așteptam. Dar cred că am jucat bine. Am jucat mult mai aproape de linia de fund, față de zilele precedente. Asta este foarte important pentru mine. Poziția mea pe teren astăzi a fost foarte agresivă„, a explicat Nadal la conferința de presă de la finalul partidei.

Publicat: 11 10. 2015, 10:00
Actualizat: 11 10. 2015, 14:22