Roger Federer a fost asaltat cu mesaje după retragerea din tenis, dar elvețianul i-a răspuns unei singure persoane: „Mi-e dor de tine!”

Roger Federer (41 de ani) a primit numeroase mesaje publice după ce și-a anunțat retragerea din activitate, iar maestrul elvețian i-a răspuns unei singure persoane, americanului Andre Agassi (52 de ani).

Rafael Nadal, Novak Djokovic, Serena Williams și Simona Halep sunt doar câteva dintre personalitățile sportului alb care i-au trimis mesaje emoționante lui Roger Federer! Marele campion elvețian i-a răspuns însă doar lui Andre Agassi până acum.

Agassi, fost lider ATP, i-a compus un mesaj superb lui Federer, iar maestrul elvețian i-a răspuns public americanului. Cei doi s-au întâlnit de 12 ori în meciurile oficile, Andre retrăgându-se din activitate atunci când Roger își începea ascensiunea fulminantă în circuitul ATP.

Roger Federer a fost asaltat cu mesaje după retragerea din tenis, dar elvețianul i-a răspuns unei singure persoane: „Mi-e dor de tine!”

Andre Agassi a transmis un mesaj memorabil după retragerea lui Roger Federer: „Jocul și spiritul tău ne-au învățat cât de frumos se poate juca tenisul, Roger Federer! Fiecare moment pe care l-ai împărtășit ne-a făcut mai buni”.

Roger Federer a ales să îi răspundă doar lui Andre Agassi, dintre miile de mesaje primite: „Înseamnă mult pentru mine, Andre! Am iubit meciurile tale și îmi e dor de tine!”, a scris Roger pe Twitter.

Cum a reacționat Simona Halep: „Nu va mai exista niciodată alt Roger Federer!”

Simona Halep a postat și ea un mesaj superb după ce Roger Federer a spus adio tenisului, românca fiindu-i recunoscătoare lui „Fedex”: „Nu va mai exista niciodată un alt Roger și sunt recunoscătoare că am avut șansa de a juca în aceeași eră cu el! Roger Federer!”, a spus fostul lider WTA pe Facebook.

Roger Federer a cucerit 103 titluri în circuitul de tenis profesionist și a petrecut 310 săptămâni pe locul 1 mondial. Elvețianul este întrecut doar de Novak Djokovic la acest capitol, sârbul ocupând locul 1 ATP timp de 353 de săptămâni.

Publicat: 16 09. 2022, 21:15