Decizie tristă luată de Roger Federer după înfrângerea de la Doha: „Drept urmare, am hotărât asta!”

Roger Federer (5 ATP) a revenit în circuit după 13 luni de absență, dar elvețianul nu vrea să forțeze prea mult! După ce a pierdut în sferturi la Doha, Roger a hotărât să se retragă de la turneul programat săptămâna viitoare la Dubai.

Roger Federer a declarat forfait pentru turneul ATP 500 de la Dubai (14 – 20 martie), decizia tristă a campionului tenisului venind la scurt timp după eliminarea de la Doha! Elvețianul a pierdut dramatic, joi, în sferturile competiției de categorie ATP 250, scor 6-3, 1-6, 5-7 cu Nikoloz Basilashvili (Georgia, 42 ATP).

Federer își programase două turnee la rând, Doha și Dubai, dar nu este satisfăcut de nivelul de joc din meciurile cu Daniel Evans și Nikoloz Basilashvili! Astfel, Roger preferă să se concentreze pe antrenamente, pentru a reveni mai puternic în sezonul de zgură.

Roger Federer a luat o decizie tristă după înfrângerea cu Nikoloz Basilashvili și a declarat forfait pentru turneul de la Dubai

„A fost grozav să mă întorc în circuit, m-am bucurat de fiecare minut jucat în Doha. Un mare ‘mulțumesc’ celei mai bune și loiale echipe, care m-a ajutat să ajung aici. Cel mai bine ar fi să mă întorc la antrenamente și, drept urmare, am hotărât să mă retrag de la turneul de la Dubai de săptămâna viitoare”, a transmis Roger Federer, sportiv în vârstă de 39 de ani, printr-un mesaj postat pe Twitter.

Deținătorul a 20 de titluri de Grand Slam a precizat că va evolua atât în sezonul de zgură, cât și la turneele desfășurate pe iarbă în 2021: „Înaintea sezonului de iarbă, va fi cel de zgură și va trebui să joc acolo, pentru a avea meciuri în picioare. Terenurile de zgură pot fi bune sau rele pentru condiția mea fizică, dar nu estimez că vor fi rele. Nu sunt încă 100% fizic, dar a fost o întoarcere foarte bună, sunt mulțumit”, a mai spus Roger Federer.

Publicat: 12 03. 2021, 14:59
Actualizat: 12 03. 2021, 15:02