Roger Federer, eliminat în sferturi la US Open!
Roger Federer, de cinci ori campion la US Open, a părăsit ediția 2019 în sferturi, învins în set decisiv de bulgarul Grigor Dimitrov (78 ATP). Învins în primele șapte meciuri directe, având doar două seturi adjudecate din 18 disputate, bulgarul a reușit prima sa victorie în fața Maestrului, jucător cu care fusese comparat încă de la primele rezultate avute în circuit: „Grisha” a revenit de la 1-2 la seturi, impunându-se la final 3-6, 6-4, 3-6, 6-4, 6-2, după trei ore și 12 minute.
Jocul elvețianului a fost vizibil afectat în fazele avansate ale meciului de dureri la spate, Federer încheind partida cu 60 de greșeli neforțate și doar 40 de lovituri câștigătoare, Dimitrov având un raport mai echilibrat, 35 lovituri câștigătoare și 41 greșeli neprovocate. Aflat în căutarea celui de-al 21-lea titlu de Mare Șlem al carierei, Federer a avut probleme în a-și fructifica șansele la retur, convertind doar 4 din 14 mingi de break avute în primele patru seturi, decisivul fiind la discreția bulgarului, care nu a mai cedat decât un singur punct pe propriul serviciu, pe serva a doua.
Grigor Dimitrov, semifinalist în 2014 la Wimbledon și în 2017 la Australian Open, și-a completat CV-ul cu o primă semifinală a carierei la US Open.
Grigor Dimitrov – Daniil Medvedev este prima semifinală pe tabloul masculin la US Open 2019. Medvedev l-a învins în primul sfert de finală disputat în competiția masculină pe Stan Wawrinka, în patru seturi.
Ultimele două sferturi de finală de pe tabloul masculin se dispută miercuri noapte: de la ora 20:30 – Gael Monfils versus Matteo Berrettini și, de la 3:30 Rafael Nadal împotriva lui Diego Schwartzman.