Roger Federer iese din Top 10 ATP după cinci ani! Cine l-a devansat pe campionul elvețian

Roger Federer părăsește Top 10 ATP după cinci ani, fiind măcinat de accidentări în ultimul timp! Deținătorul a 20 de titluri de Grand Slam nu a mai jucat niciun meci de la Wimbledon.

Roger Federer a suferit recent a treia operație la genunchi din ultimele 18 luni, iar faptul că n-a mai putut concura în sezonul de hard american l-a costat scump! Federer a părăsit Top 10 ATP, după ce Hubert Hurkacs (Polonia) și Casper Ruud (Norvegia) s-au calificat în optimi la Indian Wells.

Hubert Hurkacs și Casper Ruud pătrund în premieră în Top 10, acolo unde Roger Federer a stat nu mai puțin de 967 de săptămâni! Campionul elvețian este jucătorul cu cele mai multe prezenţe din istorie în această ierarhie! Pe locul doi este Rafa Nadal (Spania), cu 837 de saptămâni, iar pe poziția a treia se află Jimmy Connors (SUA), cu 817 săptămâni.

Roger Federer iese din Top 10 ATP după cinci ani! Campionul elvețian, devansat de „călăul” său de la Wimbledon, dar și de un jucător din noua generație

Roger Federer a intrat în Top 10 pe 20 mai 2002! Maestrul elvețian nu a ieşit din primele zece poziţii ale ierarhiei ATP decât pentru câteva săptămâni, în perioada iulie – octombrie 2002, iar apoi în intervalul noiembrie 2016 – ianuarie 2017, când a luat o pauză de la tenis pentru a se reface la genunchi. Federer ocupa locul 9 înaintea turneului de la Indian Wells, dar a fost devansat chiar de „călăul” său de la Wimbledon 2021, Hubert Hurkacs, dar și de tânărul norvegian Casper Ruud.

Roger Federer, care a disputat ultimul meci pe 9 iulie (3-6, 6-7, 0-6 cu Hubert Hurkacs în sferturil la Wimbledon), va ocupa locul 11 în noul clasament care va fi dat publicității luni! Top 10 ATP în clasamentul live arată astfel: 1. Novak Djokovic (Serbia); 2. Daniil Medvedev (Rusia); 3. Stefanos Tsitsipas (Grecia); 4. Alexander Zverev (Germania); 5. Rafael Nadal (Spania); 6. Andrey Rublev (Rusia); 7. Matteo Berrettini (Italia); 8. Dominic Thiem (Austria); 9. Casper Ruud (Norvegia); 10. Hubert Hurkacs (Polonia).

Publicat: 12 10. 2021, 19:38