Roger Federer își continuă drumul spre al 100-lea trofeu din carieră. S-a calificat în sferturile de la Dubai: „Trebuie să fiu pregătit”

Roger Federer s-a calificat în sferturile turneului de la Dubai, după ce s-a impus în fața jucătorului Fernando Verdasco în trei seturi, scor 6-3, 3-6, 6-3, după o oră și 36 de minute. Aceasta este cea de-a 50-a victorie a tenismenului elvețian la acest turneu, în toată cariera sa.

Roger Federer (37 de ani, nr. 7 ATP) a câștigat competiția de la Dubai de șapte ori, iar în următorul meci îl va întâlni pe jucătorul din Ungaria, Marton Fucsovics (27 de ani, nr. 35 ATP), care s-a calificat în sferturi după ce l-a învins în două seturi, scor 6-4, 6-2, pe neamțul Jan-Lennard Struff.

Îl știu pe Marton destul de bine. În urmă cu câțiva ani, aa venit în Elveția să se antreneze cu mine, apoi am jucat împotriva lui la Australian Open (n.red. – în 2018)

Este un jucător bun. A crescut foarte mult, cred că joacă foarte bine pe suprafețele rapide și a avut, până acum, un parcurs bun. 

L-a învins pe Struff într-un mod destul de puternic așa că trebuie să fiu pregătit„, a spus Roger Federer, după ce a aflat că Marton Fucsovics va fi următorul lui adversar. 

Dacă va câștiga la Dubai, Roger Federer va ajunge la al 100-lea trofeu din carieră.

Publicat: 27 02. 2019, 20:43
Actualizat: 27 02. 2019, 20:44