Roger Federer recunoaște că s-a gândit la retragere, dar e gata să revină în circuit: „Urmează sfârșitul unei perioade de pauză, nu a carierei!”

Tenismenul elvețian Roger Federer a declarat, într-un interviu pentru New York Times, că nu s-a gândit niciodată să se retragă în perioada în care a fost accidentat la genunchi și că este în continuare motivat pentru noi performanțe.

Federer (35 de ani) deține 17 trofee de Mare Șlem și 71 de alte titluri. În prezent, elvețianul este clasat pe locul 16 ATP, cea mai slabă poziționare din 2001.

„Copii mă întrebau când plecăm iar. Pentru că sunt fericiți atunci când ne mutăm dintr-o țară în alta, mai ales în Australia și SUA. Păreau dezamăgiți când le-am zis că nu pentru perioada următoare. Am avut un gust al retragerii, mă gândeam că aș putea să fiu organizat. Să stau patru săptămâni la rând acasă, să mă gândesc unde să merg la cină cu soția sau cu cine să mă întâlnesc. A fost excelent că am avut timp să stau cu familia. Ar fi foarte bine să fie o situație obișnuită, dar e timp și pentru asta„, a spus Federer.

Roger va reveni în circuit în luna ianuarie 2017, în orașul australian Perth, pentru Cupa Hopman, apoi va urma Openul Australiei de la Melbourne. Elvețianul n-a mai jucat un meci din data de 8 iulie, când a pierdut în cinci seturi semifinala turneului de la Wimbledon, în fața canadianului Milos Raonic. În ultimul act al acelui meci, Federer a căzut pe iarbă, lovindu-se la fragilul genunchi stâng, și s-a resimțit preț de câteva minute. Acel moment a fost receptat în mod simbolic drept declinul unui mare campion caracterizat de eleganță.

În februarie, Roger s-a operat pentru prima dată în carieră, la genunchiul stâng, și a fost nevoit să stea peste două luni departe de teren. După Wimbledon, elvețianul a ratat Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, Openul Statelor Unite și întreg finalul de sezon. A fost cea mai mare pauză pentru Federer de când și-a început cariera profesionistă, în 1998.

„Nu am luat niciodată în calcul să iau o pauză definitivă de la tenis. Mirka (n.r. – soția elvețianului) este 100% alături de mine și foarte fericită că încă mai pot juca. Și copiilor le place această viață, iar eu mă simt odihnit și reîntinerit. Singurele întrebări care au apărut au fost ‘Mai pot să fac asta? Ca sportiv, corpul meu mai este capabil? Sau din punct de vedere mental?’ Dar m-am recuperat excelent după accidentare și pot spune că, dacă lucrurile nu merg bine, am făcut tot ce era posibil pentru revenire, nu aș avea niciun regret”, a precizat Federer pentru New York Times.

Elvețianul a vorbit și despre rivalitatea Andy Murray-Novak Djokovic pentru primul loc în clasamentul mondial, precum și despre succesul conaționalului Stan Wawrinka la Openul Statelor Unite.

Am fost foarte surprins de finalul de sezon. Novak a început fabulos, cu succese la Openul Franței și al patrulea Mare Șlem la rând. Nu se gândea nimeni, nici măcăr jucătorii, că ar putea altcineva să termine anul pe locul 1. Mai ales că Djokovic n-a jucat atât de rău în a doua jumătate a sezonului. A câștigat la Toronto, a disputat finale la US Open și Turneul Campionilor. Ai fi crezut că e suficient, dar Murray a reușit ceva extraordinar…pentru asta mă înclin în fața lui cu mare respect. Pe de altă parte, este uman și de înțeles ca Novak să aibă o cădere, pentru că a obținut tot ce își dorea în acest sport. În aceste condiții, trebuie să te reinventezi. Se anunță o mare poveste la anul, cu Andy, Novak, Rafa Nadal„, a conchis Federer pentru sursa citată.

Publicat: 19 12. 2016, 15:03
Actualizat: 19 12. 2016, 15:19