Roger Federer s-a retras de la Roma. Anunțul făcut de elvețian

Roger Federer (3 ATP) s-a retras, vineri, înaintea sfertului de finală pe care ar fi trebuit să îl dispute la Masters-ul de la Roma, din cauza unei accidentări la piciorul drept. Elvețianul în vârstă de 37 de ani urma să îl înfrunte pentru a treia oară în 2019 pe grecul Stefanos Tsitsipas (20 ani, 7 ATP).

De patru ori finalist la Roma, Federer a jucat aproape patru ore, joi, trecând cu 6-4, 6-3 de Jao Sousa (72 ATP), în turul doi, și cu 2-6, 6-4, 7-6(7) de croatul Borna Coric, la finele unui meci în care a salvat două mingi de meci.

Sunt dezamăgit că nu pot concursa astăzi. Nu sunt sută la sută din punct de vedere fizic, iar după consultări cu cei din echipă am decis să nu joc. Sper să revin la anul„, a transmis Roger Federer.

Jucătorul cu cele mai multe titluri de Grand Slam câștigate a revenit la Roma după o absență de doi ani, precedenta sa vizită la Foro Italico consemnându-se în 2016. Federer este așteptat mai departe să joace turneul de la Roland Garros, pentru prima dată după 2015.

Publicat: 17 05. 2019, 15:26
Actualizat: 17 05. 2019, 16:34