Roger Federer urmează exemplul lui Halep & Co. „Dacă Wozniacki ar fi făcut acest lucru, ar fi fost numită vultur”. Decizia luată de elvețian și consecințele imediate

Roger Federer a adoptat o strategie întâlnită cel mai adesea în circuitul feminin: s-a pus pe calculat puncte în clasamentul ATP și a decis să revină mai devreme pe teren, pentru a încerca să recâștige prima poziție a clasamentului mondial, după victoria de la Australian Open.

Elvețianul a solicitat și a primit un wild card pentru turneul din seria ATP 500 de la Rotterdam și pare că are de îndeplinit o simplă formalitate.

Aflat la 155 de puncte în urm actualului număr unu din tenisul masculin, Rafael Nadal, Roger Federer are nevoie de o calificare în semifinale pentru a face rocada la vârf și a reveni pe prima poziție ATP, pentru prima dată după noiembrie 2012. Concret, cel mai titrat tenismen din istorie, cu 20 de titluri de Mare Șlem în palmares, are nevoie de trei victorii în Olanda: trebuie să treacă mai întâi de un jucător venit din calificări, apoi de învingătorul meciului dintre Karen Khachanov și Philipp Kohlschreiber, iar în final, în sferturi, de conaționalul Stan Wawrinka.

Fanii tenisului au făcut imediat paralela cu WTA-ul și au trimis săgeți. „Dacă Wozniacki (sau orice altă jucătoare de tenis, mai puțin Williams, Azarenka sau Șarapova) ar fi făcut ce a făcut Federer pentru a fi din nou numărul unu, ar fi fost numită vultur., Dar, hei, este Federer…

La polul opus s-au aflat organizatorii turneului, care, la a 35-a ediție a întrecerii de la Rotterdam se bucură de prezența celui mai bun jucător de tenis al tuturor timpurilor.

Roger Federer are un culoar favorabil spre numărul unu: pe Kohlschreiber l-a învins în toate cele 12 meciuri anterioare, pe rusul Khachanov l-a învins anul trecut, la Halle, iar Wawrinka, singurul nume greu de pe secțiunea sa de tablou în drum spre semifinale a arătat că este incomplet refăcut la Australian Open, după operația de la genunchi suferită anul trecut. În semifinale, când deja elvețianul ar fi deja noul număr unu în tenisul masculin, olandezii ar putea avea parte de un duel interesant între Sascha Zverev și Roger Federer. Pe jumătatea a doua de tablou, principalii favoriți sunt Grigor Dimitrov (4 ATP) și David Goffin (7 ATPf)

Publicat: 10 02. 2018, 13:06
Actualizat: 10 02. 2018, 13:07