Simona Halep (3 WTA) a căzut victimă Amandei Animisova (51 WTA), care, la doar 17 ani, a învins fostul lider mondial. Jucătoarea din SUA a oferit o declarație prin care a redat ce a simțit în sferturile de finală.
În semifinalele de la Roland Garros, Simona Halep a ratat întâlnirea cu Ashleigh Barty, deja calificată în penultima fază a competiției. Adversară îi va fi adolescenta de 17 ani Amanda Anisimova.
Anisimova a învins-o în două seturi pe 6-2, 6-4 și a oferit poate cea mai mare surpriză a acestei ediții de la Roland Garros. La final, a oferit o declarație superbă, iar emoțiile au fost greu de stăpânit: „Mi-au cam tremurat mâinile, nu a fost așa de simplu. Am simțit presiune, am simțit că îmi tremura mâna din ce în ce mai tare. De fapt, știam că trebuie să fiu atentă la reverul în lung de linie, am avut un plan de joc bun, cred. E prima oară când joc aici (n.r. – pe arena centrală de la Roland Garros), dar e ceva incredibil, e o arenă senzațională”, a declarat Anisimova.
Citește și: Deja-vu, Simo! Anisimova produce marea surpriză la Roland Garros 2019, învingând-o pe Halep. Cronica meciului în care tânăra americancă a amendat-o pe Simona cu artilerie de categorie grea
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER