Corespondență de la Paris
Bianca Andreescu este pregătită și optimistă înainte de Roland Garros 2019, chiar dacă ajunge la Paris fără meci oficial jucat pe zgură în acest an. Una dintre ultimele jucătoare ajunse la întâlnirea cu presa, sub umbrela Media Day, reprezentanta Canadei a fost tranșantă în ceea ce privește forma fizică: „Sunt perfect din punct de federe fizic. Dar nu am vrut să iau riscuri cu umărul, pentru că urma Roland Garros-ul și nu l-aș fi pierdut pentru nimic în lume„, a transmis sportiva de origine română.
Aflată în premieră pe lista capilor de serie la un turneu de Mare Șlem, la fel ca și Aliaksandra Sasnovich, Bianca Andreescu a reluat progresiv și extrem de lent antrenamentele, încercând să își minimizeze riscurile unei reaccidentări, după un start de an fabulos, cu 31 de victorii și doar 4 înfrângeri.
De două săptămâni și jumătate, Bianca Andreescu nu mai are dureri la umăr. „Rafa nu glumește! Da, am fost la el la Academie, are fizioterapeuți foarte buni, maseuri, mâncare. A fost excelent„, a spus Bianca la conferința de presă.
„Ar fi grozav, poate o întreb dacă vrea să lovească mâine, pentru că nu are meci”, spune Bianca Andreescu.
„Este incredibil pentru mine să am parte de sprijin și din partea comunității de români. Simt dragostea din ambele tabere, Canada și România. A fost bebunie când am jucat în România, Fed Cup, chiar dacă jucam contra… A fost superb”, a completat cea poreclită Bibi.
Chiar dacă niciuna dintre ele nu a mai jucat pe circuit de la Miami, din martie, Bianca Andreescu jubilează la perspectiva de a o înfrunta pe Serena Williams în turul trei, conform calculelor tabloului de concurs.
„Evident, este primul meu turneu înapoi. Nu am un obiectiv, nu știu sigur cum va fi. Cu Serena ar fi grozav să joc, pentru că este o campioană grozavă. Cred că pot să mă lupt cu ea, poate chiar aș putea să și câștig”, a transmis Bianca Andreescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER