Corespondență din Paris
Rafael Nadal s-a calificat pentru a 13-a oară în sferturile turneului de la Roland Garros, învingându-l, duminică, pe argentinianul Juan Ignacio Londero (78 ATP), scor 6-2, 6-3, 6-3. Ibericul, de 11 ori campion la Paris, a obținut a 90-a victorie pe zgura pariziană și l-a depășit totodată pe Roy Emerson în topul celor mai multe prezențe în sferturi la turneele de Mare Șlem (locul patru all-time, cu 38 de prezențe, în urma lui Federer – 54, Novak Djokovic – 43 și Jimmy Connors – 41).
Pentru un loc în semifinale, Rafael Nadal se va lupta cu învingătorul partidei dintre Kei Nishikori (favorit 7) și francezul Benoit Paire.
Pentru deținătorul trofeului, a devenit deja literă de lege că meciurile încep cu un semnal aspru trimis spre adversar. Pentru a patra oară în patru meciuri disputate la Roland Garros 2019, Nadal a reușit break-ul pe primul game de lansare advers și s-a distanțat la 3-0 pe tabelă. Ibericul a închis apoi manșa cu break, alimentându-se cu 14 lovituri câștigătoare și greșind neforțat doar de 8 ori. Singurul moment greu pentru iberic a venit în game-ul cinci, la 3-1, când Londero a beneficiat de mingi consecutive de break. Un as la teu și o greșeală în diagonală a argentinianului aflat la debutul său pe tabloul principal într-un turneu de Mare Șlem l-au pus însă la adăpost pe Rafa.
Setul doi a curs după un scenariu similar, chiar dacă, de această dată, unicul break a venit în game-ul al șaselea, ambii jucători încheind pe plus în ceea ce privește raportul winners / unforced errors (11-9 pentru Londero, 12-9 pentru Nadal).
Testat în câteva rânduri de accelerări în lung de linie ale argentinianului, susținut din tribune de inimoșii fani argetinieni și încurajările lor cântate, Nadal a evoluat precis cu forehandul o dată în plus, a dictat ritmul meciului, chiar dacă în setul trei a avut un moment de rătăcire, de manieră similară cu duelul împotriva lui Goffin din turul trei, cedându-și serviciul odată și finnd amenințat o dată în plus, la 0-30 pe lansare, cu egalarea la 4.
În primul meci de pe tabloul masculin programat pe arena Philippe Chatrier, Roger Federer (#3) a trecut de Leonardo Mayer, scor 6-2, 6-3, 6-3. Cei mai titrați doi jucători din istoria Grand Slam-urilor se îndreaptă spre un duel direct în semifinale. Cei doi nu s-au mai întâlnit la Paris din 2011, din finala câștigată de iberic în patru seturi.
Roger Federer va juca în sferturi cu învingătorul unui super-meci, disputat pe arena Suzanne Lenglen, între Stan Wawrinka și Stefanos Tsitsipas.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER