Roland Garros 2019 | Opt lucruri de știut despre Amanda Anisimova, adversara Irinei Begu pentru un loc în optimi

Sursă: Amanda Anisimova via Twitter
Vezi galeria foto - 1 poze

Irina Begu își reintră în ritm, ușor-ușor, după o perioadă complicată de accidentări. Sâmbătă, în ultimul meci de pe Terenul 1 (al cincilea), românca va încerca să obțină pentru prima dată pe 2019, a treia victorie consecutivă într-un turneu. Adversara sa este Amanda Anisimova, un veritabil wonder-kid al circuitului.

Tot ce trebuie să știi despre Amanda Anisimova, adversara Irinei Begu din turul 3 la Roland Garros 2019

1. Amanda Anisimova este, la 17 ani și 282 de zile, cea mai tânără jucătoare ajunsă în turul trei la Roland Garros 2019. Iga Swiatek, adversara campioanei olimpice Monica Puig, a împlinit 18 ani chiar ieri.

2. Anisimova stabilește o serie de recorduri: cea mai tânără americancă în turul trei la Openul Francez de la Serena Williams încoace (1999), cea mai tânără sportivă din SUA care câștigă un titlu WTA de la Serena Williams încoace (titlu la Bogota, pe zgură, la 17 ani și 229 zile – Serena având trofeu la Indian Wells la 17 ani și 169 de zile). Mai mult, Anisimova este cea mai tânără americancă învingătoare într-un turneu pe zgură de la Lindsay Davenport încoace (1993, victorie la Lucerne, la 16 ani și 349 de zile).

3. Anisimova este bună prietenă cu australianca Priscilla Hon, cea care i-a atras atenția lui Darren Cahill prin evoluția din partida cu Madison Keys. Cele două au făcut împreună o excursie până la Turnul Eiffel.

4. Anisimova a reușit victorii în primele două turnee de Mare Șlem ale anului în fața Arynei Sabalenka, o tânără jucătoare deja consacrată în Top 10 (6-3, 6-2 în turul trei la Australian Open, 6-4, 6-2 în turul doi la Roland Garros)

5. În 2018 nu a jucat pe zgură, din cauza unei accidentări la picior care a forțat-o să se opereze. La primul primul turneu jucat pe zgură după aproape doi ani, s-a ales cu primul trofeu al carierei, în Columbia. O altă bornă în același turneu: americanca nu mai câștigase niciodată trei meciuri de trei seturi într-o săptămână.

6. Pedigree pe zgură. Anisimova a dat prima lovitură majoră a tinerei sale cariere atunci când s-a calificat în finala turneului junioarelor de la Roland Garros, înainte de a împlini 15 ani! În 2017, la US Open a ridicat trofeul deasupra capului, la capătul unei finale sută la sută americane, câștigată în fața lui  Coco Gauff, cu doar două game-uri pierdute. Per total, în întreaga competiție de la New York, Anisimova nu a cedat set în drumul spre trofeu.

7. Amanda este veritabillă urmașă a Annei Kournikova, cu părul blond și trăsături fizice similare. Amanda s-a născut New Jersey, la câțiva ani după ce părinții săi, de origine rusă, se stabiliseră deja peste ocean. La vârsta de trei ani, familia ei s-a mutat însă la Miami. Tatăl, Konstantin, i-a fost antrenor ani de zile, însă între timp Amanda a început o colaborare cu Jamie Cortez, care are o academie de tenis la Bogota, dar și cu Andis Juska.

8. Sora Amandei Anisimova a jucat și ea tenis, la nivel de colegiu, iar noul star din WTA o consideră un adevprat model pentru ea.

Publicat: 01 06. 2019, 12:59
Actualizat: 01 06. 2019, 13:20