Corespondență de la Paris
Organizatorii francezi au decis ca ediția 2019 a turneului de la Roland Garros să programeze mai întâi partidele de pe jumătățile inferioare ale tablourilor de simplu, feminin și masculin. În aceste condiții, Simona Halep, Mihaela Buzărnescu, Irina Begu și Sorana Cîrstea, trimise toate pe jumătatea superioară, dominată de liderul mondial Naomi Osaka, nu vor juca în prima zi de competiție.
Chiar dacă programul nu este încă alcătuit în detaliu, organizatorii au furnizat deja o listă de câte 16 partide de pe fiecare tablou principal care se vor juca duminică, 26 mai.
Marius Copil nu va juca nici el, duminică.
Duminică se va juca unul dintre derby-urile primului tur de pe tabloul de simplu feminin, dintre Elina Svitolina și Venus Williams. Sloane Stephens, finalista de anul trecutm, Garbine Muguruza, Angelique Kerber și Svetlana Kuznetsova sunt celelalte sportive cu titluri de Mare Șlem în programul primei zile de la Roland Garros 2019. Karolina Pliskova, cea cu care Simona Halep s-a antrenat deja la Paris, așa cum o face aproape la fiecare turneu, va juca și ea duminică, 26 mai.
Roger Federer își va face mult așteptata revenire la Roland Garros, duminică. Elvețianul nu a mai jucat la Openul Francez din 2015, având un singur trofeu în palmares, în 2009. primul adversar al lui Roger Federer este Lorenzo Sonego, un italian de 24 de ani, aflat pe locul 73 în clasamentul mondial.
În aceste condiții, Simona Halep va debuta, la fel ca și celelalte românce, luni sau marți, zile care programează și ele doar partide din turul întâi ale celor două tablouri de simplu feminin și masculin.
Luni se vor disputa ultimele 16 partide de pe jumătățile inferioare (meciurile lui Nadal și Copil, printre ele), dar și primele partide de pe jumătățile superioare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER