Roland Garros 2019 | „Poate învinge pe oricine!” Specialistul a dat verdictul în privința celei mai periculoase jucătoare de la turneul francez. Simona Halep o poate întâlni în semifinale
Australianca Ashleigh Barty (8 WTA) are un parcurs perfect până în acest moment la Roland Garros, iar antrenorul și comentatorul Roger Rasheed consideră că poate învinge pe oricine la turneul francez. De altfel, Barty s-ar putea întâlni cu Simona Haep (3 WTA), în semifinale, dacă cele două își vor câștiga meciurile din sferturi.
Barty și-a asigurat locul în sferturi, după ce a învins-o pe Sofia Kenin, cea care venea după victoria împotriva Serenei Williams. Miercuri, australianca o va înfrunta pe Madison Keys pentru a ajunge în penultimul act al Roland Garros.
Iar Roger Rasheed consideră că Barty poate învinge pe oricine la acest turneu de Grand Slam: „Ash are abilitățile necesare să o învingă pe Keys, totul cu o strategie bine pregătită pentru a nu o lăsa să lovească puternic. Dacă va găsi unghiurile potrivite, atunci poate câștiga acest meci”, a declarat fostul antrenor al lui Lleyton Hewitt, Gaël Monfils, Jo-Wilfried Tsonga sau Grigor Dimitrov, conform sportingnews.com.
Apoi, discuția s-a mutat spre posibilul meci din semifinale, cu Simona Halep. Rasheed susține că Halep e favorită, dar că Barty e capabilă să învingă orice jucătoare: „Poate învinge pe oricine. E vorba despre forma în care e în ziua meciului”, a adăugat comentatorul sportiv.
Simona Halep o poate întâlni pe Barty, în semifinale, dacă își va câștiga meciul din sferturi împotriva Amandei Anisimova, care are loc miercuri, de la ora 15:00.
În acest moment, Simona Halep are mai multe victorii în fața lui Ashleigh Barty. Românca a învins-o de trei ori, în timp ce Barty doar o singură dată.