Roland Garros 2019 | S-a stabilit ora partidei Simona Halep – Lesia Tsurenko, în turul 3. Reprezentanta României, în centrul atenției

Organizatorii tocmai au anunțat programul zilei de 1 iunie la Roland Garros pentru principalele arene. Astfel, Simona Halep are șansa de a deschide ziua de tenis pe Philippe Chatrier, la ora 12:00, într-o confruntare cu Lesia Tsurenko. Miza este calificarea în optimile de finală.

Simona Halep este programată a doua oară pe Philippe Chatrier la turneul din acest an. Românca a evoluat și în turul inaugural pe cea mai importantă arenă de la Paris, în partida cu Ajla Tmljanovic, câștigat în trei suturi.

Deținătoarea titlului la feminin a jucat după Naomi Osaka. Acum, Simona deschide ziua, iar după vor urma alte nume mari, precum Novak Djokovic și Serena Williams.

Simona Halep și Lesia Tsurenko se cunosc deja destul de bine, din moment ce s-au întâlnit deja de șapte ori. Reprezentanta României o domină categoric pe adversara ei din turul 3 la „directe”, scor 7-0. Ultimele două partide au avut loc chiar în acest an, la Doha și Dubai, iar Simona s-a impus în minimum de seturi.

Dacă Simona Halep este pe locul 3 mondial, în schimb, Lesia Tsurenko abordează acest meci de pe locul 27 WTA.

Publicat: 31 05. 2019, 19:06
Actualizat: 31 05. 2019, 19:22