Roland Garros 2019 | Sloane Stephens arată din nou amenințător pe zgura de la Paris. S-au stabilit primele două sferturi de pe tabloul feminin. Declarația zilei: „Acolo mă găsiți să-mi faceți cinste”
Corespondență din Paris
Sloane Stephens, finalista de anul trecut, își continuă cursa la Roland Garros 2019, după o victorie în minimum de seturi, muncită, dar în care, în același timp, i-a fost vizibil superioară ibericei Garbine Muguruza, campioană în 2016 la Paris, scor 6-4, 6-3, după o oră și 40 de minute de joc.
Americanca trece cu lejeritate de optimi, cu același joc calculat, lejer și auto-suficient care a dus-o în finală și anul trecut. În cea mai mare parte a meciului, Muguruza a fost jucătoarea cu mai multe lovituri câștigătoare, pentru ca la final, americanca să pună ca un sprinter pieptul în față, la 20-19 (fusese 6-11 la final de prim set, când tot Sloane conducea pe tabelă, 5-3).
Stephens a intrat greu în partidă, însă de la 1-3 în primul a lăsat-o pe Muguruza să se zbată, vizibil vulnerabilă pe serviciul doi. Forehandul americancei rămâne o armă de temut și pe noul Chatrier, chiar dacă, duminică, prea puțini spectatori au venit să vadă duelul dintre capii de serie 7 și 19.
„Nu ar trebui să vă spun asta, dar ziua liberă este una în care trișez. Unul dintre locurile mele favorite în Paris este gelateria de pe Champs–Élysées. Dacă vreți să îmi faceți cinste cu o înghețată, știți unde mă găsiți”, i-a tachinat Sloane Stephens pe spectatorii prezenți pe arena Philippe Chatrier.
Rezultatele de duminică, din optimile tabloului feminin:
- Sloane Stephens (7) – Garbine Muguruza (#19) 6-4, 6-3
- Johanna Konta (#26) – Donna Vekic (#23) 6-2, 6-4
- Petra Martic (#31) – Kaia Kanepi 5-7, 6-2, 6-4
- Marketa Vondrousova – Anastasija Sevastova (#12) 6-2, 6-0, în 59 de minute