ROLAND GARROS | Cine este adversara Andreei Mitu din optimile de finală. Românca va întâlni o jucătoare de 21 de ani, aflată la cea mai bună performanță la un turneu de Mare Șlem

Alison Van Uytvanck, numărul 93 în ierarhia WTA, va fi adversara Andreei Mitu în faza optimilor de finală de la Roland Garros.

Belgianca în vârstă de 21 de ani se află, pe zgura de la Paris, la cea mai bună performanță a carierei într-un turneu de Mare Șlem. Fără să treacă vreodată de turul secund într-o astfel de competiție, Van Uytvanck a învins-o sâmbătă, la două ore de la victoria Andreei în fața lui Schiavone, pe franțuzoaica Kristina Mladenovic, scor 6-4, 6-1, și a obținut calificarea printre cele mai bune 16 jucătoare ale turneului.

În precedentele tururi, jucătoarea din țara care le-a dat lumii tenisului pe Kim Clijsters și Justin Henin le-a învins, de fiecare dată în trei seturi, pe Zarina Diyas din Kazakhstan și Anna Karolina Schmiedlova din Slovacia.

Mitu și Van Uytvanck s-au întâlnit de două ori în circuitul profesionist, scorul fiind egal. Românca s-a impus în primul meci, în 2012, pe hard-ul de la Ankara, 7-5, 4-6, 6-3, în timp ce belgianca și-a luat revanșa un an mai târziu, pe zgură, în Cehia, la Olomouc, când s-a impus în minimum de seturi, scor 6-2, 7-5.

  • Meciul dintre Andreea Mitu și Alison Van Uytvanck va avea loc luni și va fi acoperit în format LIVE BLOG pe www.prosport.ro

 

Publicat: 30 05. 2015, 16:10
Actualizat: 30 05. 2015, 16:11