Andreea Mitu, a 100-a jucătoare a lumii, ultima româncă rămasă în concursul de la Roland Garros, s-a calificat sâmbătă în optimile de finală ale competiției din capitala Franței, după o victorie în minimum de seturi, scor 7-5, 6-4, în fața Francescăi Schiavone, italianca triumfătoare pe zgura de la Paris în 2010.
În urma celei mai bune performanțe într-un turneu de Mare Șlem, la chiar prima participare directă pe tabloul principal al unei asemenea competiții, românca de 23 de ani se va alege cu cel puțin 240 de puncte WTA, care o vor ajuta să urce de pe locul 100, pe care-l ocupa înaintea turneului, până în jurul poziției a 66-a în ierarhia mondială, în funcție de rezultatele altor jucătoare.
Din punct de vedere financiar, Andreea se va alege cu 145.000 de euro, cea mai mare sumă câștigată de ea la un singur turneu. Interesant este că în acest an, în care a evoluat la turnee de mai mică categorie, ITF, dar și în turnee WTA, Mitu strânsese, până la Roland Garros, doar 39.000 de euro din premii, în timp ce suma câștigată în întreaga carieră se ridică la 235.000 de euro.
În optimile de finală, singura româncă rămasă pe tabloul principal al probei de simplu de la Roland Garros se va duela pentru un loc în sferturi cu învingătoarea meciului dintre Kristina Mladenovic (Franța) și Alison Van Uytvanck (Belgia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER