Dominic Thiem (7 ATP) a reușit marea surpriză în sferturile de finală de la Roland Garros: l-a învins cu 7-6(5), 6-2, 6-0! pe campionul în exercițiu de la Paris, Novak Djokovic (2 ATP). Thiem va juca semifinala, vineri, împotriva celui mai titrat jucător din istoria French Open-ului, Rafael Nadal (4 ATP), trimis în careul de ași la scorul de 6-2, 2-0 de abandonul lui Pablo Carreno-Busta.
23 de ani are Dominic Thiem. Austriacul a mai produs un „cutremur” în acest sezon de zgură: l-a învins pe Rafael Nadal, la Roma, în sferturile de finală
Thiem, omul cu nervii mai tari într-un prim set de o oră și 14 minute!
Primul set a fost uriaș în acest al doilea sfert de finală de la masculin. Thiem a luat primul break, pentru 2-1. Nu a ajuns însă la 3-1, pentru că Djokovic a răspuns imediat, cu trei puncte la rând luate pe lansarea lui Dominic și rebreak la 15.
Tânărul austriac a părut ieșit din joc după ce a ratat șansă de break într-un game mamut de 18 puncte și mai apoi și-a pierdut el serviciul, la 15. Nu a fost nici pe departe așa: ca și Djokovic mai devreme, Thiem a reușit rebreak în game-ul imediat următor, iar Nole a aruncat pentru prima dată racheta în aer, în semn de frustrare. Sârbul a ratat două mingi de set la 5-4, pe serviciul lui Thiem, însă manșa mai avea de oferit mult dramatism.
După o oră și trei minute de joc, primul set al sfertului Djokovic – Thiem abia ajunsese la tiebreak. Decisivul: o nebunie! Iar învingătorul a fost cel care a greșit mai puțin, deoarece nici măcar unul dintre cele 12 puncte nu s-a încheiat cu lovitură câștigătoare. Djokovic a greșit primul, ținut bine în schimb de Thiem, apoi austriacul a făcut dublă greșeală. Primele șase puncte au fost adjudecate contra serviciului, toate pe erori. Cu 3-3 la schimbul de terenuri, Thiem a făcut un pas în față: a luat mini-break la 4-4, a ajuns la 6-4, dar a trimis apoi prea larg cu reverul, irosind astfel o minge de set. Djokovic i-a dat o nouă mână de ajutor, ratând primul serviciu, iar Thiem a închis setul, 7-5, după o oră și 14 minute de luptă!
1 hour 14 minutes after taking the court (and battering the ball), Thiem wins the opener off Djokovic 7-6(5).#RG17 pic.twitter.com/foTt3xbnCU — Roland-Garros (@rolandgarros) June 7, 2017
1 hour 14 minutes after taking the court (and battering the ball), Thiem wins the opener off Djokovic 7-6(5).#RG17 pic.twitter.com/foTt3xbnCU
— Roland-Garros (@rolandgarros) June 7, 2017
Thiem l-a îngenunchiat la propriu pe Djokovic, în startul setului doi și apoi a luat avantaj 2-0
Dominic Thiem a arătat o forță impresionantă în fața unui Djokovic ezitant. În debut de set doi, după un game de serviciu luat cu lejeritate, în care nu a arătat în niciun fel că s-ar fi relaxat după adjudecarea primului act, Thiem a luptat eroic pentru un break uriaș: i l-a smuls lui Nole după punctul cu numărul 14, la a treia minge de break, pedepsind o scurtă neinspirată a campionului ăn exercițiu, cu o lovitură de passing câștigătoare, care l-a pus la pământ la propriu pe sârb.
Deși a căzut, iar racheta a zburat spectaculos prin aer, Djokovic a făcut doar o vizită scurtă la scaun, pentru a scutura zgura. A revenit la linie pentru a primi serviciul lui Thiem: a fost un game alb pentru austriac.
La 4-2, Thiem a tremurat pe serviciu: a avut de înfruntat minge de break, dar sârbul a ratat retur decisiv, iar favoritul șase a salvat game-ul, desprinzându-se la 5-2. La următoarea tură de serviciu, Thiem a pus capăt setului, la a treia oportunitate, 6-3 în 39 de minute.
Set trei fără istoric: Djokovic, măturat de pe teren în 23 de minute
Djokovic a clacat după un prim game greu pe serviciu, pierdut la a treia oportunitate de break a austriacului: a pierdut setul la 0, în 23 de minute! și a câștigat doar trei puncte la retur.
„Mental, nu mai este aici!„, a esxclamat Jim Courier, în timpul comentariului tv, în momentul în care Thiem a luat al doilea break în setul trei, la zero
Scorul setului trei nu este nici pe departe singurul care indică dominația autoritară a lui Thiem: Djokovic a fost KO și la raportul loviturilor câștigătoare, reușind cu 20 de winners mai puțin decât Thiem, „omul zilei la Paris”.
38 de lovituri câștigătoare a reușit Thiem în fața lui Djokovic. Forehandul austriacului a fost cu adevărat sclipitor. Djokovic a reușit doar 18 winners
28 – 35 este raportul erorilor neforțate Thiem – Djokovic
„Este incredibil pentru mine. Aveam 0-5 cu el în meciurile directe. Să îl înving pentru prima dată într-un sfert de finală de turneu de Mare Șlem este… un vis! Au fost condiții dificile astăzi. Mult vânt, a fost mai rece. A fost foarte important să mă mișc bine pe teren și să lovesc curat. Am reușit să fac asta. Este incredibil de greu să ai un parcurs lung în turneele de Mare Șlem, pentru că trebuie să joci cu astfel de jucători meci de meci și lucrurile nu devin deloc mai ușoare”, Dominic Thiem, la final de meci, pe terenul Suzanne Lenglen
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER