Dominic Thiem este primul jucător calificat în finala ediției 2018 a turneului de la Roland Garros, la simplu masculin. Al optulea jucător al lumii l-a învins cu 7-5, 7-6(10), 6-1 pe italianul Marco Cecchinato, la capătul unei confruntări frumoase între doi jucători cu execuții clasice pe rever, cu o mână.
Italianul care, grație parcursului până în semifinale va urca în premieră în Top 30 ATP, i-a pus destule probleme lui Thiem: a reușit o revenire în primul set, de la 2-4, până la 4-4, apoi a contribuit din plin la spectacol, în tiebreak-ul setului secund, anulând trei mingi consecutive de set ale urmașului lui Thomas Muster, la 3-6 în decisivul manșei a doua. Cecchinato, învingător în fața lui Novak Djokovic în sferturi, cu două tiebreak-uri adjudecate, a avut la rândul său trei mingi de set doi, înainte de a se recunoaște învins, 10-12, după mai bine de o oră de luptă. Finalul a fost dominat autoritar de Dominic Thiem, care semnează astfel cel mai bun rezultat al carierei în turneele de Mare Șlem și își așteaptă adversarul pentru duminică din partida dintre Rafael Nadal (1 ATP) și Juan Martin del Potro (6 ATP).
Celebrate!@ThiemDomi reaches his first Roland-Garros final defeating Marco Cecchinato 7-5 7-6(10) 6-1.#RG18 pic.twitter.com/OwKbNmXWgY — Roland-Garros (@rolandgarros) June 8, 2018
Celebrate!@ThiemDomi reaches his first Roland-Garros final defeating Marco Cecchinato 7-5 7-6(10) 6-1.#RG18 pic.twitter.com/OwKbNmXWgY
— Roland-Garros (@rolandgarros) June 8, 2018
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER