Ana Bogdan a pierdut dramatic la Roland Garros cu Victoria Azarenka, fostul lider mondial, și a ieșit din Top 100! „Ploaia nu m-a avantajat”

Redactor:
Gabi Marin
Ana Bogdan a pierdut dramatic la Roland Garros cu Victoria Azarenka, fostul lider mondial, și a ieșit din Top 100! „Ploaia nu m-a avantajat”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Încurajată din tribună de pilotul Simone Tempestini, Ana Bogdan a revenit de la 2-5 cu două break-uri consecutive în ghemuri în care Victoria Azarenka “a servit pentru set”. Cu toate acestea, românca a pierdut, scor 7-6(7), 6-7(1), 2-6.

„Simțeam că nu sunt liberă și că parcă țineam ceva în mine. Am încercat, până la 5-2, să respir cât mai mult și să mă relaxez, să dau drumul la braț. De-acolo am zis ” dezvăluie Ana cum a izbutit să schimbe cursul manșei de început.

„Hai cu picioarele!”

„Hai cu picioarele!” a fost indemnul repetitiv adresat Anei de antrenorul Bogdan Nițescu în timp ce Tempestini îî striga “Cu încredere!” iar preparatorul fizic, Dan Cristea, îi cerea “punct cu punct!”.

Românca a recuperat încă o dată cu contra-break la 5-6 ca să salveze, apoi 3 mingi de set, la 3-6 în tiebreak pentru ca în final să se impună cu 9-7.

„Când am început să țin mingea în teren și să dau drumul la brațe am început să capăt încredere. Am simțit în timpul punctelor că pot fi peste ea în anumite momente, dacă făceam ceea ce trebuia. De-acolo am început să joc, mă simțeam liberă și mă simțeam bine”, decodează Ana Bogdan senzația care a ajutat-o să recupereze chiar dacă în fața ei era o jucătoare cu 5 finale de Grand Slam disputate.

Bogdan a recuperat și egalat de la 1-3 în setul secund înainte ca ploaia să întrerupă meciul pentru o oră și 35 de minute.

„Nu știu dacă a fost un moment critic când a început ploaia, dar, sigur, pe mine ploaia nu m-a avantajat, atunci, în momentul ăla pentru că eu reveneam de la 1-3 la 3-3 și ea am simțit-o că are un moment în care nu se mai simte atât de puternică, atât de încrezătoare și era un moment prielnic pentru mine să merg și mai mult peste ea. Restul ghemurilor care s-au jucat după ploaie, în setul doi, au fost super-strânse”, explică Ana Bogdan momentele de cumpănă provocate de întreruperea meciului.

La reluarea întâlnirii, românca a servit pentru meci la 6-5 numai că fostul număr 1 mondial a făcut contra/break pentru ca, apoi, să egaleze la seturi după un tie/break adjudecat la 1.

Reporter: Ai servit pentru meci la 6-5…

„Da, știu, dar ea a făcut un ghem incredibil acolo. Mie nu mi-a intrat primul serviciu de vreo 2-3 ori și, pe serviciul 2 nu am reușit nimic. Eu cred că în setul doi acolo la final, ea (n.r. Victoria Azarenka) a avut nițte lovituri absolut fenomenale și cred că ea a simțit că nu mai are niais de perdit și a lovit gandind că “intra, bine! Nu, asta e!”. Eu simțeam că nu imi pot permite să risc atâta deți, și eu puteam să zic că nu am nimic de pierdut. Pierdeam setul ăla și o lam de la capăt cu setul decisiv. Am ținut prea mult de momentul ăla și am jucat prea la siguranță fără a-mi asuma riscuri cum a făcut-o ea” nu ascunde Ana Bogdan percepția avută în clipe care puteau să modifice radical cursul întâlnirii.
Reporter: După ploaie te-ai gândit să schimbi ceva tactic ? Îl auzeam pe Bogdan (n.r. Nițescu, antrenorul Anei Bogdan) cum îți zicea să o ții mai mult ăn schimb, să miști picioarele sau să împingi mai mult în picioare la “serviciu”…

“Este adevărat dar am încercat să joc mai mult lung de linie. Asta mi-am zis să nu mai loves atât de mult în cross (n.r. diagonală). Vedeam cum stă mai mult pe “partea de cross” și să încerc să dau eu prima “lung de linie”. Să nu mai schimbe ea prima…
Dar, din păcate, nu știu, ori se aștepta la acest lucru că de multe ori dădeam cu “reverul” în “lung de linie” dar era deja acolo și dădea “dreapta-cross” iar eu aveam de alergat și mai mult. Poate sunt niște decizii pe care nu le-am luat bine în anumite momente.
Am simțit la un moment dat că eu alerg de două ori mai mult comparativ cu ea. Adică, eu îi “deschideam” la fel de mult terenul cât nu mi-l “deschidea” ea mie ! Și asta pentru că eu jucam mai mult “lung de linie” recunoaște Ana Bogdan opțiunea strategică aleasă.

Dubla câștigătoare de “Grand Slam” s-a desprins la 4-1 și, în ciuda break-ului făcut de Bogdan, s-a calificat in turul secund după 3 ore de joc.

„Mi-ar fi fost de folos serviciul, dacă îl aveam. Primul serviciu! Nu știu de ce, de când am venit aici, nu l-am simțit atât de bine serviciul. Chiar nu știu de ce și o să încerc să lucrez la aspectul ăsta când mă întorc acasă! Dar, ce simt, am nevoie de încă câteva meciuri de genul ăsta, adică, partide la nivelul acesta. Astfel ca în momentele critice să am, cumva, și mai mult curaj! Pe “serviciul 2” poate să intru cvum intra Azarenka (n.r. să înainteze în teren, foarte aproape de linia de fund sau chiar în interiorul terenului). În unele momente simțeam că mingea ei sare destul de mult și era cam ciudat, riscant să mă bag să dau de sus (n.r. de deasupra umărului unde nu ai control) și să las atâta teren liber.

Simt că îmi lipsește ceva foarte puțin ca să bat jucătoare d etop. Asta percep acum. Dacă mai aveam un turneu jucat cu încă 2-3 meciuri de genul acestuia, poate că astăzi era un pic diferit. Dar tot ceea ce încerc acum e să mă pregătesc inclusiv pe parte de mental. Probabil nu am lucrat destul de mult pe partea astași văd cât de mult mă ajută! Așa cum te pregătești fizic trebuie să te pregătești și mental” analizează Ana Bogdan deficitul din cauza căruia nu și-a apărat turul 3 jucat anul trecut la “Roland Garros” și a căzut 12 poziții, inclusiv din Top 100, în clasamentul WTA unde a ajuns pe locul 105 mondial.

“Trebuie să merg înainte, să am încredere în ! că ăla este cel mai important lucru! Nu îți imagina că am fost cu zâmbetul pe buze după meci și că am zis . Nu! Am plâns, m-am consumat și cumva e normal. Atâta timp cât îți pasă și pui tot sufletul pe teren, e uman să fie așa. Duș rece și o iau de la capăt!” este dispusă Ana Bogdan să revină în prima sută mondială dar dezvăluie abordarea psihoterapiei ca amănunt care poate crea diferența și care îi ușurează și acceptarea la turnee importante.

“Sunt exerciții de respirație, de vizualizare. Teme de concentrare pe care le fac zi de zi chiar și înainte de antrenamente.De la începutul anului sau sfârșitul sezonului trecut. Simt că sunt mult mai centrată, mult mai adunată în multe momente. Tot ce trebuie să fac e să continui pe drumul ăsta și să mă antrenez la fel de bine, la fel de mult și consistent.

Meciul cu Azarenka mi-a arătat destul de multe având în vedere că am avut un singur turneu . Nici nu mai știu când am jucat, parcă Istanbul unde nu am putut evolua cu Kudermetova din cauză abia călcam. Câteva zile am stat, nu am făcut nimic. Acum e momentul să fac și mai mulți pași înainte și să plusez pe toate părțile” face cunoscută Ana Bogdan preocuparea recent adoptată.

“Ce simt este că trebuie să muncesc de două ori mai mult atât mental cât și fizic și să vin și mai bine pregătită la turneele de Mare Șlem cat si la celelate turnee. Perioada care a fost inainte de Roland Garros nu a fost una legata cu meciuri in picioare.

Am avut o problema la piciorul drept, la tendoane. Nu am putt sa ma antrenez, am facut forte mult static, nu m-am miscat prea mult doar la turneul de săptămâna trecută am reuțit să mă mișc, să fac exerciții de deplasare.

Aici am făcut tot ceea ce mi-a stat în putință și chiar am luptat, mi-am dorit foarte mult dar, cred eu, că ploaia, un pic a încurcat. O să pregătesc sezonul de iarbă și îmi doresc să joc bine înainte de Wimbledon deși Wimbledon-ul nu contează ca și punctaj dar pentru mine turneul acela este foarte special și îmi e foarte drag să-l joc.

Nu cred ca o sa aleg turneele din Anglia pentru ca nu se stie daca acolo se vor da puncte sau nu. Asa o sa aleg alte turnee din Germania sau Olanda”, evidențiază Ana Bogdan treptele pe care este necesar să le urce pentru a căpăta competitivitate în tenisul mondial.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Asta este o minciună". Zvonul despre Marius Şumudică a intrigat-o pe Diana Şucu
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai aveau jumătate de oră din tură
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai…
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul…
×