Cine transmite la TV Alexander Zverev – Carlos Alcaraz, finala masculină de la Roland Garros, de la ora 15:30
Alexander Zverev și Carlos Alcaraz se vor duela în marea finală Roland Garros.
Indiferent de cine va câștiga, cert e că vom avea un campion în premieră pe zgura de la Paris. S-a aflat ce canal TV va transmite marea finală.
Cine transmite la TV Alexander Zverev – Carlos Alcaraz, finala masculină de la Roland Garros
Finala Roland Garros începe azi de la 15:30, ora României, în direct pe Eurosport 1. Alexander Zverev și Carlos Alcaraz s-au mai întâlnit de 9 ori în circuitul masculin, iar germanul are câștig de cauză (5-4).
Alex Corretja crede că e cea mai bună finală pe care am fi putut să o avem, deși s-ar fi mulțumit și cu Novak Djokovic în ultimul act.
„A fost cea mai bună finală pe care am fi putut să o avem în acest turneu. Bineînțeles, ar fi fost grozav să îl avem pe Novak Djokovic în finală, dar dacă ne uităm la situația generală, această finală este pur și simplu grozavă.
Trebuie să spun că, înainte de începerea turneului, am avut sentimentul că Zverev este omul de bătut, deoarece era într-o formă incredibilă, dar personal am simțit că Alcaraz ar putea ajunge în finală.
Nu a jucat atât de multe meciuri, dar pe măsură ce turneul înainta se putea vedea că se simțea foarte bine pe teren. Este mai matur acum decât în urmă cu an, dar este încă foarte tânăr.
Zverev este grozav, dar cred că Alcaraz are altceva. Simt că Zverev are ceva pentru US Open”, a explicat Alex pentru Eurosport.
Carlos Alcaraz se vede deja campion: „Mă imaginez cu trofeul în mâini”
Înainte să afle cu cine va juca finala Roland Garros, Carlos Alcaraz spunea că se vede deja ridicând marele trofeu.
„Duminică va fi un meci foarte greu, indiferent de adversarul meu, ei (n.r. Zverev și Ruud) au un tenis diferit, dar abordez meciul de duminică ca pe cel de astăzi. Tactic va trebui să joc foarte, foarte bine dacă vreau să câștig. Azi a fost o victorie grozavă, dar nu a fost o finală.
Da, mă imaginez cu trofeul în mâini. A mai rămas un pas mic, dar unul dintre cei mai complicati pași care există, câștigarea finalei.
Finalele sunt mereu complicate. Există o frază pe care mi-o repet foarte mult și asta este că finalele nu sunt pentru a le juca, ci pentru a le câștiga. Am în minte imaginea că voi ridica trofeul, dar este un drum lung, pentru că jocul va fi complicat”, a conchis ibericul.