Lovitură cruntă pentru Darren Cahill, chiar în ziua în care Simona Halep a dat de înțeles că l-ar vrea din nou antrenorul ei! Jannik Sinner, elevul australianului și liderul ATP, a fost eliminat de Carlos Alcaraz: spaniolul va juca finala la Roland Garros cu Alexander Zverev!

Lovitură cruntă pentru Darren Cahill, chiar în ziua în care Simona Halep a dat de înțeles că l-ar vrea din nou antrenorul ei! Jannik Sinner, elevul australianului și liderul ATP, a fost eliminat de Carlos Alcaraz: spaniolul va juca finala la Roland Garros cu Alexander Zverev!
Vezi galeria foto - 5 poze

Jannick Sinner, elevul lui Darren Cahiil, despre care Simona Halep a spus că l-ar vrea din nou antrenor, a fost învins în semifinale la Roland Garros de Carlos Alcaraz.

Italianul, lider mondial de luni, a cedat în cinci seturi, după un meci-maraton care a durat patru ore și 12 minute, ratând șansa să câștige al doilea Mare Șlem în 2024.

Sinner a fost învins în semifinale la Roland Garros chair în ziua în care Simona Halep a dat de înțeles că vrea să-i „fure” antrenorul

Prima semifinală masculină de la Roland Garros i-a opus pe italianul Jannick Sinner (2 ATP, cs 2) și spaniolul Carlos Alcaraz (3 ATP, cs 3). A fost un meci de cinci stele, încheiat după setul decisiv cu victoria ibericului: 2-6, 6-3, 3-6, 6-4, 6-3.

Cu doar câteva ore înaintea partidei, Simona Halep a dat de înțeles că ar vrea din nou ca australianul Darren Cahill, antrenorul lui Sinner, să o pregătească.

Cu un moral excelent, în contextul în care de luni va deveni noul lider ATP, Sinner a început meciul ca din tun, conducând cu 4-0, după ce și-a făcut serviciul fără să cedeze vreun punct. Până să se dezmeticească Alcaraz, jucătorul peninsular își adjudecase, deja, primul set.

Tot Sinner a avut inițiativa și în actul secund, punând 2-0 în dreptul lui pe tabela de marcaj, dar acela a fost momentul în care Alcaraz și-a revenit dim pumni. A câștigat cinci game-uri la rând, după care a convertit în punct prima minge de set.

Alcaraz și Sinner s-au întâlnit, deja, de 10 ori, deși au 21, respectiv, 23 de ani

Momentul psihologic al celei de-a treia manșe s-a consumat în al cincilea game. Sinner a salvat patru mingi de break, după care s-a distanțat la 5-2 și a mai fost un pas până să treacă, din nou, în avantaj, la seturi.

Setul patru a fost unul în care cei doi jucători au pus accent pe propriul serviciu. Primul care a realizat break a fost Alcaraz, la 5-4, ducând partida în decisiv. Iar aici, lucrurile au fost simple. Spaniolul a câștigat pe serviciul adversarului la 1-0, iar la 5-3 a fructificat a treia minge de meci.

Al fost al 10-lea meci direct dintre cei doi. Confruntarea se anunță încă de pe acum un clasic, în contextul în care Sinner împlinește 23 de ani pe 16 august, iar Alcaraz a făcut 21 pe 5 mai.

Italianul se va consola cu gândul că, de luni, va fi noul lider ATP, pentru prima dată în istorie. Clasamentul mondial a fost întocmit prima dată pe 23 august, cu Ilie Năstase cap de listă. De atunci, alți 27 de jucători au ocupat prima poziție.

Adversarul lui Alcaraz în finală la Roland Garros este germanul Alexander Zverev

În cealaltă semifinală, germanul Alexander Zverev (4 ATP, cs 4) l-a învins fără prea mari emoții pe norvegianul Casper Ruud (7 ATP, cs 7), cu 2-6, 6-2, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 38 de minute, iar la capătul ei „Sasha” s-a calificat pentru prima dată în ultimul act pe zgura pariziană.

Și Alcaraz se află la prima lui finală de Roland Garros. De asemenea, el a devenit cel mai tânăr jucător care s-a calificat în ultima rundă de Mare Şlem pe toate cele trei suprafeţe de joc.

Meciul cu trofeul pe masă se va juca duminică, de la ora 16:00 a României. Până atunci, însă, vom asista la finala feminină de simplu dintre poloneza Iga Swiatek și italianca Jasmine Paolini, cea de dublu masculin (ambele sâmbătă) și cea feminină de dublu, duminică, de la 12:30.

Publicat: 08 06. 2024, 01:51