S-a terminat Roland Garros pentru Jaqueline Cristian: a fost învinsă din primul tur de Jelena Ostapenko! Suma de bani pe care o ia românca

S-a terminat Roland Garros pentru Jaqueline Cristian: a fost învinsă din primul tur de Jelena Ostapenko! Suma de bani pe care o ia românca
Vezi galeria foto - 5 poze

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian (67 WTA) și-a încheiat participarea la ediția din acest an de la Roland Garros după un singur meci.

„Jaq” a fost învinsă în primul tur pe tabloul de simplu la Roland Garros de letona Jelena Ostapenko, a noua favorită a competiției, dar a încasat o sumă mare de bani.

Jaqueline Cristian a fost învinsă în două seturi de Jelena Ostapenko

Jaqueline Cristin a jucat pentru prima dată în carieră pe tabloul principal la Roland Garros, al doilea turneu de Mare Șlem al anului. Ea a avut-o adversară pe letona Jelena Ostapenko (10 WTA), a noua favorită a turneului, în fața căreia a cedat cu 4-6, 5-7.

Meciul a durat 96 de minute, iar românca a început în forță ambele seturi. A realizat break în game-ul de debut, deși Ostapenko a avut 40-15, dar de la 4-3 nu a mai câștigat niciun game până la final.

În partea a doua a confruntării, Cristian s-a distanțat la 3-1, dar Ostapenko a apăsat accelerația la maximum și a întors scorul la 5-3. Ea a ratat o minge de meci pe propriul serviciu, dar la 6-5 a realizat un break alb, calificându-se în turul următor. Cristian continuă doar la dublu, unde face pereche cu Ana Bogdan.

Următoarea adversară a letonei este Tatjana Maria (Germania, 64 WTA) sau Clara Tauson (Danemarca, 71 WTA). Ostapenko a câștigat turneul în 2017, când a învins-o în finală pe Simona Halep, 4-6, 6-4, 6-3.

Cristian va primi 73.000 de euro pentru prezența în primul tur la Roland Garros

Cristian a jucat pentru prima dată pe tabloul principal la Roland Garros, iar singurul meci în această fază a competiției îi aduce un câștig de 73.000 de euro. Dacă ar fi trecut de Ostapenko, românca ar fi câștigat cel puțin 110.000 de euro.

În 2020, „Jaq” a ajuns în turul 2 al calificărilor după ce o eliminase pe slovaca Jana Cepelova cu 6-2, 7-6 (4), dar a fost învinsă de argentinianca Nadia Podoroska, cu 0-6, 4-6.

Un an mai târziu s-a oprit în ultimul tur. Le-a eliminat pe americanca Louisa Chirico (6-1, 7-5) și egipteanca Mayar Sherif (7-5, 5-7, 7-6/1), dar a fost învinsă de rusoasica Anhelina Kalinina (4-6, 1-6).

În fine, anul trecut a avut-o adversară în primul tur al calificărilor pe buna ei prietenă Gabi Ruse, aceasta din urmă câștigând cu 6-3, 6-4.

Luni, alte două românce vor juca în turul 1 la Roland Garros

România mai are trei reprezentante pe tabloul principal, iar două vor juca luni, 27 mai. Ana Bogdan (63 WTA) o are adversară pe franţuzoaica Elsa Jacquemot (150 WTA), beneficiară a unui wild card.

Va fi primul duel direct în circuitul profesionist, iar meciul va fi al patrulea, ultimul al zilei, pe Terenul 13. Anterior, de la ora 12:00 a României, se joacă trei partide, dintre care două de pe tabloul masculin, care pot dura trei, patru sau chiar cinci seturi.

Dacă se califică, Ana joacă în continuare cu sportiva rusă Anastasia Pavlyuchenkova (22 WTA, cs 20) sau Panna Udvardy (Ungaria, 132 WTA), venită din calificări cu statut de lucky loser.

În fine, Irina Begu (126 WTA), care beneficiază de clasament protejat, o întâlnește pe Julia Riera (Argentina, 93 WTA), venită din calificări, unde a fost a doua favorită. Nici ele nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Meciul va fi al patrulea al zilei de pe Terenul 8. Confruntările româncelor încep după ora 18:00 a României.

Publicat: 26 05. 2024, 20:12