Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan s-a calificat în turul 3 la Roland Garros, după ce a eliminat o favorită, urmând exemplul Irinei Begu.
A fost ziua româncelor la Roland Garros, după ce Irina Begu și Ana Bogdan s-au calificat în turul 3 prin victorii în fața unor favorite.
Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan (64 WTA) a furnizat una dintre surprizele zilei de joi la Roland Garros, al doilea turneu de Mare Șlem al anului. Ea a învins-o pe rusoaica Anastasia Pavlyuchenkova (22 WTA, cs 20) cu un dublu 6-4 și s-a calificat, a doua oară în carieră, în turul 3.
Meciul a durat exact 100 de minute și a fost controlat aproape în totalitate de jucătoarea născută în Sinaia. Ana s-a distanțat în prima manșă la 3-1, și-a cedat serviciul, dar la 5-4 a convertit în punct a doua minge de set.
În partea a doua a confruntării, Bogdan a pus 4-1 în dreptul ei pe tabela de marcaj, dar la 5-3, când a servit pentru calificare, Pavlyuchenkova a realizat break. Însă în game-ul imediat următor, românca a fructificat prima minge de meci. Cu doar câteva ore înainte, Irina Begu o eliminase pe cehoaica Linda Noskova, a 27-a favorită la Roland Garros.
În urma acestui succes, Bogdan se va alege cu 158.000 de euro. Suma ar putea crește în cazul unei noi victorii sau dacă are rezultate bune la dublu, alături de Jaqueline Cristian.
Misiunea Anei în turul 3 pe tabloul de simplu la Roland Garros se anunță și mai dificilă, deoarece va da peste altă favorită, ucraineanca Elina Svitolina (17 WTA, cs 15). Aceasta a eliminat-o pe reprezentanta gazdelor, Diane Parry (63 WTA), cu 6-4, 7-6 (3).
Va fi a doua confruntare directă dintre Bogdan și Svitolina. Prima a avut loc chiar anul acesta, în barajul pentru turneul final al Billie Jean King Cup. Ana s-a impus cu 6-4, 4-6, 6-3, într-un moment în care Ucraina avea 2-0 la general. A urmat victoria lui Cristian în fața Lesiei Tsurenko, după care cele două românce s-au impus și la dublu, cu gemenele Lyudmyla și Nadiia Kichenok.
Calificarea în turul 3 este cea mai bună performanță a Anei pe zgura pariziană. Ea a mai atins această fază a competiției în 2021, după ce a trecut de italianca Elisabetta Cocciaretto cu 6-1, 6-3 și a beneficiat de retragerea din competiție a japonezei Naomi Osaka.
Ana joacă a noua oară la Roland Garros. În 2015 și 2019 s-a oprit în calificări, în 2017, 2022 și 2023 a fost învinsă în primul meci de pe tabloul principal, iar în 2018 și 2020 a ajuns în turul 2.
Pentru că și-a depășit performanța de anul trecut, Ana Bogdan se află pe locul 48 în clasamentul WTA live. Cea mai bună poziție ocupată în carieră este 39, în iulie 2023.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER