Româncele și-au aflat adversarele la Wimbledon: cu cine joacă Irina Begu, Sorana Cîrstea, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian! „Sori” are meci revenșă cu jucătoarea care a eliminat-o anul trecut
Vineri a avut loc tragerea la sorți a turneului de Grand Slam de la Wimbledon (3 – 16 iulie), iar cele patru românce acceptate direct pe tabloul principal și-au aflat adversarele.
Irina Begu, Sorana Cîrstea, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian vor întâlni jucătoare importante din circuitul WTA, dar toate „tricolorele” au șanse să treacă de primul tur pe iarba londoneză.
Româncele și-au aflat adversarele la Wimbledon: cu cine joacă Irina Begu, Sorana Cîrstea, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian! „Sori” are meci revenșă cu jucătoarea care a eliminat-o anul trecut
Irina Begu (29 WTA), singura jucătoare din România aflată pe lista favoritelor de la Wimbledon, va debuta contra canadiencei Rebecca Marino (83 WTA). Sportiva noastră, a 29-a favorită a competiției, nu a mai întâlnit-o până acum pe Marino într-un meci oficial.
Sorana Cîrstea (36 WTA) va disputa un meci revanșă cu Tatiana Maria (Germania, 58 WTA), jucătoarea care a eliminat-o pe „Sori” în primul tur al ediției de anul trecut, scor 6-3, 1-6, 7-5. Nemțoaica în vârstă de 35 de ani este o jucătoare extrem de periculoasă pe iarbă. Totuși, Cîrstea are 3-1 în meciurile directe cu Maria.
Ana Bogdan (61 WTA) are cel mai greu meci dintre reprezentantele României, întâlnind-o pentru prima oară în carieră pe Ludmilla Samsonova (Rusia), a 15-a favorită de la Wimbledon. Jaqueline Cristian (133 WTA), cea care s-a folosit de clasamentul protejat pentru a intra pe tablou, se va duela în runda inaugurală cu Lucia Bronzetti (Italia, 65 WTA). Jaqueline o conduce pe italiancă cu 2-0 în meciurile directe, ambele partide desfășurându-se pe zgură.
Cele mai interesante meciuri din primul tur la Wimbledon 2023
Favorită principală la Wimbledon 2023 este Iga Swiatek (Polonia, 1 WTA), cea care va juca în primul tur cu Lin Zhu (China, 33 WTA). Campioana en-titre Elena Rynakina (Kazahstan, 3 WTA) o va înfrunta pe Shelby Rogers (SUA, 46 WTA).
Alte meciuri interesante din runda inaugurală a turneului de la Wimbledon sunt: Venus Williams (SUA) – Elina Svitolina (Ucraina), Maria Sakkari (Grecia) – Marta Kostyuk (Ucraina) sau Coco Gauff (SUA) – Sofia Kenin (SUA).
Ediția cu numărul 136 a turneului de la Wimbledon pune la bătaie premii record, în valoare totală de 44,7 milioane de lire sterline. Campionii de pe tablourile de simplu masculin și feminin vor încasa nu mai puțin de 2,35 milioane de lire sterline.