Mihaela Buzărnescu, extrem de inventivă: „Am luat bustiera antrenoarei!” Cum a „dres” situația la Wimbledon după ce organizatorii i-au interzis să intre pe teren
Mihaela Buzărnescu (România, 127 WTA) a găsit o soluție inedită după ce organizatorii de la Wimbledon i-au interzis să intre pe teren la meciul cu Nastasja Schunk (Germania, 154 WTA), scor 6-4, 6-2 în primul tur.
Mihaela Buzărnescu a fost trimisă la vestiar să se schimbe înaintea debutului la Wimbledon 2022, după ce organizatorii au sesizat faptul că românca purta sub echipament o bustieră de culoare neagră, vizibilă în zona gâtului!
Regula codului vestimentar a fost implementată încă de la prima ediție a prestigiosului turneu londonez, din anul 1877, iar organizatorii de la Wimbledon sunt, de obicei, extrem de vigilenți in ceea ce privește concurenții care sfidează tradiția. Jucătorii sunt obligați să intre pe teren îmbrăcați complet în alb.
Mihaela Buzărnescu, extrem de inventivă: „Am luat bustiera antrenoarei!” Cum a „dres” situația la Wimbledon după ce organizatorii i-au interzis să intre pe teren
Meciul Mihaela Buzărnescu – Nastasja Schunk a început cu întârziere, marți, în primul tur la Wimbledon, din cauză că organizatorii nu i-au permis lui „Miki” să intre pe teren din cauza bustierei de culoare neagră! Buzărnescu a dat dovadă de inventivitate și a împrumutat bustiera antrenoarei: „Bustiera mea avea prea mult negru și se vedea aici deasupra și trebuia să o schimb. Cea albă pe care o aveam eu era prea transparentă și se vedea totul pe dedesubt și nu puteam să o port, așa că am împrumutat de la antrenoarea mea, am luat bustiera ei! Asta e, bine că ne-am descurcat”, a declarat Mihaela Buzărnescu pentru Eurosport.
Incidentul nu a afectat-o în niciun fel pe Mihaela Buzărnescu, care a revenit foarte motivată în arenă. Buzărnescu a avut nevoie de doar o oră și 17 minute pentru a obține calificarea în turul al doilea la Wimbledon, fază în care au mai acces până acum și Sorana Cîrstea și Irina Begu. După ce a trecut de Nastasja Schunk, scor 6-4, 6-2, Mihaela se va duela în faza următoare cu câștigătoarea partidei Gabriela Ruse (România) – Cori Gauff (SUA).