România are trei reprezentanți în calificările de la US Open. Cu cine joacă Ana Bogdan, Andreea Mitu și Marius Copil
Marți seară încep calificările de la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, iar tenisul românesc aruncă în luptă trei sportivi! Ana Bogdan (117 WTA) va evolua în primul tur al calificărilor încă de marți seară, în timp ce Andreea Mitu (192 WTA) și Marius Copil (173 ATP) au fost programați pentru miercuri.
Ana Bogdan este favorită pentru prima oară în carieră în calificările unui turneu de Grand Slam, iar așteptările sunt mari ținând cont că traversează o formă excelentă. Cap de serie numărul 11, Ana se va duela cu japoneza Hiroko Kuwata, locul 154 în ierarhia WTA, într-un meci care va începe după ora 22:30. Bogdan, semifinalistă la Florianopolis în această lună (6-7, 3-6 cu Timea Babos), nu a mai întâlnit-o pe Kuwata până acum în circuitul WTA.
Andreea Mitu o înfruntă miercuri pe Barbara Haas (140 WTA) din Austria, o jucătoare mai bine clasată cu 52 de locuri decât româncă. După ce s-a prăbușit în clasamentul WTA, Mitu trebuie să intre din nou prin focurile calificărilor, sperând că de data aceasta va avea mai mult noroc decât la Wimbledon (a pierdut în manșa secundă a calificărilor). Andreea s-a mai duelat o singură dată cu Barbara, anul trecut, atunci când bucureșteanca a câștigat cu scorul de 6-1, 6-7, 7-6, la Bad Gastein (zgură).
Marius Copil are și el o misiune complicată, întâlnindu-l miercuri pe Go Soeda (Japonia, 147 WTA). Copil și Soeda au mai disputat un meci direct în acest sezon, tot în primul tur al calificărilor unui turneu de Grand Slam, la Roland Garros, Marius impunându-se cu 6-4, 2-6, 6-3. Datele problemei se schimbă la US Open, turneu disputat pe hard, însă încrederea lui Marius se află la un nivel excelent după ce arădeanul s-a calificat pe tabloul principal și la Wimbledon.