România conduce Israel cu 2-0 în Cupa Davis, după prima zi. Magnificul Copil l-a învins pe liderul israelienilor în 4 seturi. Ungur a adus primul punct pentru tricolori
- România – Israel (2-0) este confruntarea din primul tur al Grupei 1, Zona Euro Africa, din Cupa Davis. Tricolorii au devenit mari favoriți la calificare după prima zi, în care și-au adjudecat cele două puncte în Sala Transilvania din Sibiu
- Adrian Ungur (159 ATP) a câștigat primul meci al întâlnirii, vineri, după ce a trecut în minimum de seturi de un adversar anonim, Bar Tzuf Botzer (893 ATP), scor 7-5, 6-3, 6-0
- Marius Copil (168 ATP) a mărit diferența la general și a trecut de Dudi Sela (108 ATP) cu scorul de 6-7 (3), 7-6 (3), 6-4, 6-2
18:50 Dacă Adi Ungur a avut de îndeplinit o simplă formalitate cu necunoscutul Bar Botzer, în primul meci, victoria reușită de Marius Copil este una excepțională. Arădeanul în vârstă de 24 de ani l-a întâlnit pe experimentatul israelian cu părinți români, Dudi Sela (29 de ani), un tip greu de bătut, mai ales în Cupa Davis. După ce a cedat primul set la tie-break, Marius nu și-a pierdut concentrarea, regăsindu-și serviciul său extraterestru, pe care Dudi nu l-a putut anihila. Copil a făcut diferența în următoarele trei manșe cu o agresivitate, dar și cu un control excelent al mingilor din spatele terenului. Urmează meciul de dublu de sâmbătă, de la ora 15:00, la care va asista și președintele Iohannis: cel mai probabil, o victorie a lui Horia Tecău și Florin Mergea, doi jucători aflați în cea mai bună formă a carierei.
18:42 Marius Copil, încântat de atmosfera făcută de spectatorii din Sibiu, chiar și în condițiile în care Sala Transilvania nu s-a umplut: „Mă bucur că oamenii aceștia frumoși ne ajută să câștigăm meciurile și sper ca ei să vină și sâmbătă. Sperăm să câștigăm cu 3-0 la general”, a spus arădeanul la microfonul TVR.
18:35 Victoria carierei în Cupa Davis pentru Marius Copil (168 ATP): 6-7, 7-6, 6-4, 6-2 în fața lui Dudi Sela (108 ATP), cel mai bun om din tabăra israelienilor.
18:25 Copil demonstrează că merită titlul de jucătorul momentului în tenisul masculin românesc și se desprinde la 5-1, în setul 4, sub privirile părinților săi. Marius servește pentru a aduce României un avans de 2 puncte după prima zi.
18:20 Carmen Iohannis, după victoria lui Adi Ungur: „A fost un meci bun. Am câștigat. I-am transmis și soțului”! Președintele Klaus Iohannis i-a replicat că l-ar fi putut învinge și el pe Bar Botzer, locul 893 ATP.
18:15 Copil – Sela 6-7, 7-6, 6-4, 3-0. Nimic nu-i mai poate opri serviciul arădeanului nostru. Sela nici atât, care este dominat de Marius, chiar și din spatele terenului.
18:05 Sela a avut 40-0 pe serviciul lui Copil, dar românul se mobilizează și câștigă primul game al setului 4: 6-7, 7-6, 6-4, 1-0.
17:56 Set România: 6-7, 7-6, 6-4 pentru Copil, în fața lui Sela!!! Israelianul n-a rezistat presiunii din Sala Transilvania, pierzându-și serviciul după două greșeli neforțate!
17:50 Copil – Sela 6-7, 7-6, 5-4. Dudi servește pentru a rămâne în actul trei, iar Andrei Pavel îndeamnă spectatorii să scandeze mai cu viață pentru Marius „The Kid”.
17:40 Ilie Năstase părăsește locul pe care îl ocupa lângă Bogdan Stelea, iar fostul lider mondial are acum o companie ceva mai plăcută: două domnișoare mult mai tinere decât fostul portar al naționalei de fotbal. Copil are 4-3 în setul trei și pune presiune pe adversar.
17:32 Copil – Sela 6-7, 7-6, 2-2. Israelianul are dureri la antebrațul mâinii drepte, fapt pentru care a primit și îngrijiri medicale.
17:25 Italianul Seppi a făcut un „selfie” cu fanii după ce l-a învins pe cazacul Golubev în 4 seturi. Adi Ungur a vrut să facă același lucru, dar nu a găsit spectatori în Sala Transilvania.
17:10 Copil câștigă setul doi în tie-break, la 3, și relansează meciul, 6-7, 7-6!!! Marius a devenit agresiv, așa cum îl știm cu toții, și a închis manșa secundă cu un as.
17:00 Copil – Sela 6-7, 5-6 și lui Marius îi mai rămâne doar varianta tie-break-ului în setul doi. Sela se simte ca acasă și glumește cu mama sa Anca, aflată aproape de teren.
16:55 Fanii din Sibiu nu au imprimat chipul lui Marius Copil pentru a-l aduce cu ei în tribune, așa cum au făcut britanicii cu cel al lui Murray, dar compensează prin atmosfera pe care o creează: „Nu ne dăm bătuți”, „Luptă Marius” și „Luptăm, Luptăm și câștigăm” sunt scandările lor preferate.
16:50 Copil – Sela 6-7 3-4. Mama israelianului, prezentă în tribune, face spectacol. Bate palma cu Dudi, apoi le dă sfaturi copiilor de mingi.
16:40 Copil – Sela 6-7 2-3. Dudi „Sălăjean” preia conducerea cu două game-uri consecutive. Marius este prea defensiv și nu aceasta este tactica ideală în fața israelianului.
16:35 Copil – Sela 6-7, 2-1. Marius reușește primul break al meciului, la a doua șansă pe serviciul advers.
16:25 Președintele Serbiei l-a felicitat personal, chiar în arenă, pe Novak Djokovic, după victoria din meciul cu Mate Delic (Croația). Dacă ar vedea fotografia, Adrian Ungur ar fi dezamăgit pentru că nu a primit același tratament de la Klaus Iohannis, absent astăzi de la Sibiu.
16:17 Primul set al meciului doi merge în dreptul Israelului, 7-6 (3). Atacurile lui Copil au fost inexacte în tie-break.
16:12 Copil – Sela 6-6. Tie-break-ul va decide soarta primului set. Copil a irosit o minge de 7-5 pe serviciul lui Sela și sperăm că ocazia irosită nu se va răzbuna.
16:05 Un suporter pe nume Pavel spune pe Twitter că era mai bine ca Simona Halep și Irina Begu să fie convocate în locul lui Adrian Ungur și Marius Copil. Un lucru e sigur, acela că Pavel Arcana, cel care a postat mesajul, nu are vreo legătură de rudenie cu Pavel Andrei, căpitanul naționalei de Cupa Davis.
15:58 Copil – Sela 6-5. Tie-break asigurat, iar israelianul cu origini românești servește pentru a rămâne în set.
15:50 Copil – Sela 4-4. Nu avem nicio minge de break până acum. Marius, ca de obicei, redutabil la serviciu.
15:45 Copil – Sela 3-2. Marius preia conducerea după un game în care a servit 3 ași.
15:40 Arena în care se joacă meciul Marea Britanie – SUA este ceva mai populată decât Sala Transilvania.
15:32 Copil – Sela 1-1. Românul încearcă multe slice-uri în startul meciului, dar Dudi are centrul de greutate jos și nu este prea incomodat.
15:20 Românii Copil și Sela sunt adversari în meciul doi, care începe chiar acum. Părinții lui Dudi, un șofer de autobuz și o asistentă medicală, au emigrat către Israel din România. Numele lui de familie era Sălăjean, dar a fost schimbat de tatăl său, pentru a deveni mai ușor de pronunțat în Israel.
15:00 Ungur a explicat începutul mai slab: „Nu-l cunoșteam și m-a surprins cu primul serviciu, dar pe parcurs a început să obosească. La început eram crispat, dar m-am eliberat în setul doi”, a spus piteșteanul la microfonul TVR.
14:55 Victorieee Adrian Ungur, 7-5, 6-3, 6-0 cu Bar Botzer și România conduce Israelul cu 1-0. Ce eliberare, după ce românul a scăpat ca prin urechile acului în primul set.
14:50 Adi Ungur s-a dezlănțuit, iar acum servește pentru meci, la 7-5, 6-3, 5-0.
14:40 Ungur – Botzer 7-5, 6-3, 3-0. România, tot mai aproape de adjudecarea primului punct cu Israel.
14:20 BREAK ADI UNGUR! Prima rachetă a României are inițiativa în game, își procură două mingi de break, iar Botzer nu scoate decât un singur serviciu fulgerător pentru a salva situația. Ungur reușește returul cu reverul și începe construcția punctului, finalizând elegant cu scurtă de pe linia de fund a terenului. 5-3
14:20 Istoria pare a se repeta în setul doi: sub privirile atente ale fostului portar al naționalei de fotbal a României, Bogdan Stelea, cei doi jucători păstrează avantajul serviciului și Adi Ungur se află o dată în plus la conducere, 4-3, după un game alb.
14:00 Prima doamnă, Carmen Iohannis, a venit la meci. Președintele Iohannis a decis să vadă partida de dublu de sâmbătă.
13:52 SET Ungur, 7-5 cu Botzer! Adi evită tie-break-ul în ultimul moment și România câștigă primul set. Începem cu serviciul în manșa secundă.
13:43 Ungur – Botzer 5-5. Se merge cap la cap în Sala Transilvania. Israelianul de pe locul 893 face setul vieții, lăsat și de un Ungur lipsit de agresivitate.
13:35 Ungur – Botzer 4-4. Adi nu găsește antidotul pentru serviciul adversarului, chiar dacă un arbitru de linie i-a dat ca bună o minge care ieșise în out. Comentatorul TVR ne spune că într-un meci de Cupa Davis e ceva normal: „Râul, ramul, ți-e prieten”.
13:27 Ungur – Botzer 3-3. Israelianul servește la un nivel mult mai înalt decât locul pe care îl ocupă în clasament.
13:20 Ungur – Botzer 3-2. Românul a salvat trei mingi de break consecutive ale adversarului.
13:15 Ungur – Botzer 2-1. Ambii jucători servesc bine, niciun break până acum.
13:10 Trimisul site-ului oficial al Cupei Davis la meciul România – Israel spune: „Ninge la Sibiu, dar toată lumea e cool aici, pentru că așteaptă partida din Cupa Davis”.
13:00 Ungur și Botzer se încălzesc. În tribunele sălii Transilvania nu se află nici Halep și nici Iohannis. În schimb, îi vedem pe Ilie Năstase, Bogdan Stelea, Rică Răducanu și Viorel Hizo.
12:50 Team România e pregătită de meciul care începe în 10minute! Ne asigură și Tecău pe Facebook, care comunică cu fanii în limba engleză: „Lets do this!”
12:40 Pentru ca israelienii să aibă vreo șansă cu România, e nevoie ca Dudi Sela, prima lor rachetă, să câștige ambele meciuri de simplu. Acest lucru nu s-a mai întâmplat din 2009, atunci când isrelienii au învins Suedia cu 3-2.
12:30 Pentru a vă introduce puțin în atmosfera a ceea ce înseamnă un meci de Cupa Davis, vă prezint o poveste relatată pentru ProSport de Victor Hănescu, fostul component al naționalei României: „Ne-au dat o echipă de câțiva bodyguarzi. Meciul acela a fost special. Spectatorii erau cam huligani. Când au văzut că pierd ai lor, au zis: „hai să sărim pe ăștia”! A fost interesant că în ultimul meci trebuia să joace Sabău. Meciurile au fost atât de lungi că nu a mai apucat să joace duminică și a trebuit să joace luni. Toată echipa avea bilet de avion luni. Au mai rămas doar doi antrenori și doi jucători, cred că el și cu Horia Tecău. Toți am plecat și îți dai seama cum a fost meciul ăla nebun. Noi stăteam în avion și nu știam ce se întâmpla. La un moment dat, auzim pilotul: „Avem un anunț pentru echipa României: ați câștigat”! A fost senzațional și am avut așa o emoție”. Celebrul meci cu Ecuador a avut loc în anul 2003 și a fost câștigat de România, în deplasare, cu 3-2.
12:15 Djokovic: „Uitați-vă mai jos la ce costume au croații”!
12:10 Dacă nu vă place costumația tricolorilor, poate vă impresionează cea îmbrăcată de croați înaintea meciului cu Serbia.
12:05 Vreau să vă fac o propunere: acordați o notă pentru vestimentația aleasă de români la dineul oficial.
11:50 Căpitanul Andrei Pavel le-a transmis o invitație oficială Simonei Halep și președintelui Klaus Iohannis: „Ne-ar face o onoare să o vedem și pe Simona. E o onoare incredibilă să vină președintele Iohannis la partidă, mai ales la Sibiu, un oraș de unde a plecat, unde a fost primar. Ne bucurăm că suntem înapoi la Sibiu, mulțumim orașului că ajută să avem un meci de Cupa Davis, chiar al treilea aici”. Acum se va vedea dacă președintele apreciază mai mult tenisul feminin decât pe cel masculin. Iohannis a mers la Galați, la meciul dintre Spania și România, după ce Simona Halep l-a invitat prin intermediul ProSport.
11:40 Salut, numele meu este Alex Tăcină și sunt sigur că vremea de afară vă va ține pe toți în casă. În aceste condiții, nu veți avea o opțiune mai bună decât aceea de a urmări al 145-lea meci disputat de România în Cupa Davis, live pe TVR 2 și live blog pe www.prosport.ro! Adi Ungur și Bar Botzer joacă în pima partidă, de la ora 13:00.
1-0 de la vestiare?
Adrian Ungur (159 ATP) va deschide, vineri, de la ora 13:00, înfruntarea care contează pentru primul tur al Grupei I, zona Europa-Africa, în fața unui adversar anonim, Bar Tzuf Botzer (893 ATP). Misiunea piteșteanului este una simplă, pentru că Botzer nu are victorie până acum în turnee ATP sau Challenger, ci doar în competiții Futures, de nivel scăzut. La 20 de minute după terminarea meciului dintre cei doi, Marius Copil (168 ATP) va juca în Sala Transilvania din Sibiu în fața celui mai important om al oaspeților, Dudi Sela (108 ATP).
Sâmbătă se va disputa partida de dublu, în care tricolorii Florin Mergea și Horia Tecău pleacă cu prima șansă. Adversarii anunțați sunt Jonathan Erlich și Edan Leshem, dar cel mai probabil Dudi Sela îi va lua locul celui din urmă. Ziua de duminică va fi deschisă tot de prima rachetă a României, Adrian Ungur înfruntându-l pe Dudi Sela, de la ora 13:00. În cazul unei egalități, jocul dintre Marius Copil și Bar Tzuf Botzer va decide formația calificată în turul doi al primei grupe din Zona Europa-Africa.
România a învins Israelul în toate cele trei întâlniri care au avut loc până acum în Cupa Davis: 4-1 în 1962 (București), 5-0 în 1969 (București) și 5-0 în 1971 (Tel Aviv).
Israelul, cu doi români în echipă
Naționala Israelului va avea pe hardul Sălii Transilvania doi componenți de origine română: cel mai important jucător, Dudi Sela, și căpitanul nejucător Eyal Ran. Părinții lui Dudi, un șofer de autobuz și o asistentă medicală, au emigrat către Israel din România. Numele său de familie era Sălăjean, dar a fost schimbat de tatăl său, pentru a deveni mai ușor de pronunțat în Israel. De asemenea, ambii părinți ai căpitanului Eyal sunt din România: tatăl din Piatra Neamț, iar mama din București.
„Mă bucur că jucăm acasă, pentru că în Israel ar fi fost mul mai greu. Va fi foarte dificil, dar sunt foarte pozitiv”, a declarat Andrei Pavel, căpitanul nejucător al naționalei României, pentru Mediafax.