Slovenia – România 3-2, în barajul pentru turneul final BJK Cup! Monica Niculescu și Irina Bara pierd dramatic meciul decisiv

Slovenia - România 3-2, în barajul pentru turneul final BJK Cup! Monica Niculescu și Irina Bara pierd dramatic meciul decisiv
  • Publicat:
  • Actualizat:

Slovenia a trecut cu 3-2 de România la Billie Jean King Cup, după ce Monica Niculescu și Irina Bara au pierdut dramatic meciul decisiv, care a avut loc cu dublul format dintre Tamara Zidansek și Kaja Juvan.

România, eșec dramatic în fața Sloveniei la Billie Jean King Cup

Meciul decisiv de dublu Kaja Juvan / Tamara Zidansek – Monica Niculescu / Irina Bara a fost întrerupt din cauza furtunii și s-a reluat de la scorul de 3-3 în primul set!

Jucătoarele noastre n-au reușit însă victoria mult așteptată, cedând în trei seturi: 6-4, 2-6, 4-6.

Juvan (121 WTA) a învins-o clar pe Jaqueline Cristian (180 WTA) cu 6-2, 6-4, iar Zidansek (102 WTA) a trecut dramatic de Ana Bogdan (58 WTA), scor 3-6, 7-6(4), 7-5, în cele două meciuri de simplu disputate sâmbătă.


UPDATE 14:20: Niculescu și Bara au pierdut setul al treilea cu 4-6 și România este eliminată de la Billie Jean King Cup.

UPDATE 13:40: Niculescu și Bara pierd clar setul al doilea: 2-6. Urmează setul decisiv.

UPDATE 12:40: Set pentru Niculescu și Bara: 6-4.

UPDATE 12:27 Niculescu și Bara reușesc break-ul, iar scorul este 5-4 în primul set pentru România.

UPDATE 12:00: Meciul de dublu dintre Kaja Juvan / Tamara Zidansek și Monica Niculescu / Irina Bara a fost reluat.

UPDATE 20:15 Meciul dintre Kaja Juvan / Tamara Zidansek și Monica Niculescu / Irina Bara, care va decide echipa calificată la turneul final din Billie Jean King Cup, a fost amânat pentru duminică din cauza ploii! Partida de dublu, întreruptă la scorul de 3-3, se va relua de la ora 12:00. România a condus cu 2-0 după ziua de vineri, datorită Anei Bogdan și Jaquelinei Cristian, dar întâlnirea de la Koper s-a transformat într-un thriller! Cele două „tricolore” nu au știut să gestioneze avantajul, cedând ambele jocuri de simplu disputate sâmbătă.

UPDATE 20:00 Jucătoarele au revenit pentru câteva minute pe teren, dar ploaia s-a întețit din nou, obligându-le pe fete să plece la vestiare.

UPDATE 18:20 Începe furtuna la Koper, motiv pentru care meciul dintre Kaja Juvan / Tamara Zidansek și Monica Niculescu / Irina Bara a fost suspendat! Cele două echipe se aflau la egalitate, 3-3, când arbitrul de scaun a decis întreruperea partidei. Jucătoarele vor reveni pe teren atunci când vremea le va permite. Dacă ploaia nu se oprește în următoarele ore, partida se va relua duminică.

UPDATE 18:10 Kaja Juvan / Tamara Zidansek – Monica Niculescu / Irina Bara 3-2! După un început cu schimb de break-uri, cele două echipe și-au găsit ritmul la serviciu.

UPDATE 18:00 Kaja Juvan / Tamara Zidansek – Monica Niculescu / Irina Bara 2-1! Se joacă cu garda jos încă din startul meciului: româncele au început cu break, dar slovenele trec în față pe tabelă.

UPDATE 17:40 Jucătoarele au intrat pe teren pentru meciul decisiv: Kaja Juvan și Tamara Zidansek se luptă cu Monica Niculescu și Irina Bara! Căpitanul Horia Tecău merge pe tandemul anunțat la tragerea la sorți. Hai, România!

UPDATE 17:05 România pierde și al doilea joc de simplu al zilei de sâmbătă, iar întâlnirea de la Koper devine dramatică: 2-2! Jaquline Cristian a cedat fără drept de apel în fața Kajei Juvan, scor 2-6, 4-6! După ce au câștigat ambele în prima zi, Jaqueline și Ana Bogdan au clacat sâmbătă. Urmează un meci decisiv de dublu, în care căpitanul sloven le va trimite, cel mai probabil, pe Tamara Zidansek și Kaja Juvan! Rămâne de văzut pe cine va prefera Horia Tecău: la tragerea la sorți le-a nominalizat pe Monica Niculescu și Irina Bara, dar e posibil să își schimbe decizia.

UPDATE 16:55 Presiune uriașă pe umerii româncei! Tamara Zidansek are 6-2, 5-4 în fața Jaquelinei Cristian.

UPDATE 16:45 Kaja Juvan – Jaqueline Cristian 6-2, 4-3! Slovena continuă să o țină în corzi pe româncă.

UPDATE 16:40 Sportiva noastră nu poate menține ritmul, iar Kaja Juvan reintră în control: 6-4, 3-2!

UPDATE 16:30 Kaja Juvan – Jaqueline Cristian 6-2, 1-2! Tresărire de orgoliu a româncei, care face break-ul în setul al doilea după ce mingea expediată de ea a prins linia.

UPDATE 16:15 Jaqueline Cristian cedează fără drept de apel primul set, iar întâlnirea de la Koper se complică: 6-2 pentru Kaja Juvan!

UPDATE 16:10 Kaja Juvan joacă mai solid decât Jaqueline Cristian în primul set: 4-2!

UPDATE 15:55 Kaja Juvan – Jaqueline Cristian 2-1! „Contesa Dracula” a început cu break, dar slovena joacă agresiv și câștigă două game-uri la rând!

UPDATE 15:45 Începe al patrulea duel din cadrul întâlnirii de la Koper! Jaqueline Cristian luptă pentru a evita un meci decisiv, contra Kajei Juvan! Slovena servește prima.

UPDATE 15:15 Ana Bogdan pierde primul duel al zilei de sâmbătă și al treilea al întâlnirii: 3-6, 7-6(4), 7-5 pentru Tamara Zidansek! Jucătoarea din Sinaia a părut blocată mental, neputând obține victoria deși a servit de trei ori pentru meci. Mai mult, Bogdan a avut 5-2 în decisiv, dar Zidansek a reușit cinci game-uri la rând! Întâlnirea Slovenia – România, scor 1-2, este plină de răsturnări de situție, ținând cont că Ana a semnat și ea o revenire spectaculoasă în prima zi, de la 4-0 pentru Kaja Juvan în setul trei.

UPDATE 15:11 Tamara Zidansek câștigă patru game-uri la rând în fața Anei Bogdan: 3-6, 7-6(4), 6-5! Slovena reușește o revenire incredibilă, iar Bogdan e obligată să facă rebreak pentru a rămâne în meci.

UPDATE 15:08 Inevitabilul se produce! Tamara Zidansek egalează la 5 în setul al treilea, după ce Ana Bogdan a avut 5-2!

UPDATE 15:05 Tamara Zidansek – Ana Bogdan 3-6, 7-6, 4-5! Românca nu poate depăși bariera psihologică: a servit a treia oară pentru calificare, dar Zidansek reintră încă o dată în meci!

UPDATE 14:55 Descătușare fantastică a Anei Bogdan! Jucătoarea noastră conduce cu 5-3 în decisivul cu Tamara Zidansek și mai are nevoie de un singur game pentru a aduce calificarea.

UPDATE 14:40 Tenisune uriașă în meciul Tamara Zidansek – Ana Bogdan: 3-6, 7-6, 3-2! Sportiva noastră a condus cu 3-1, însă nu a putut valorifica nici de această dată break-ul! Zidansek a solicitat și un time-out medical!

UPDATE 14:25 Tamara Zidansek – Ana Bogdan 3-6, 7-6, 1-2! Start de foc în actul decisiv: românca a avut 2-0, dar slovena recuperează break-ul.

UPDATE 14:07 Tamara Zidansek egalează la seturi: 3-6, 7-6(4) cu Ana Bogdan! Românca a fost foarte aproape de victorie și a servit de două ori pentru calificare, dare presiunea și-a spus cuvântul! Să sperăm că Ana va trece peste momentele dificile și își va reveni în decisiv.

UPDATE 14:00 Ana Bogdan nu poate închide meciul nici de această dată, iar Tamara Zidansek face rebreak-ul in extremis: 3-6, 6-6! Manșa secundă se va decide în tie-break!

UPDATE 13:55 Ana Bogdan îi taie elanul Tamarei Zidansek, iar românca va servi din nou pentru victorie: 3-6, 5-6!

UPDATE 13:50 România s-a aflat la două puncte de calificare, dar Tamara Zidansek trimite duelul în prelungiri: 3-6, 5-5! Ana Bogdan a avut 5-4, 30-0 și serviciul în setul doi.

UPDATE 13:40 Ana Bogdan servește pentru meci și calificare la turneul final! Românca nu a fost impresionată de rebreak-ul reușit de Tamara Zidansek, câștigând și ea pe serviciul adversarei: 3-6, 4-5!

UPDATE 13:30 Tamara Zidansek – Ana Bogdan 3-6, 3-4! Slovena își face cu greu serviciul, dar sportiva noastră are în continuare break în față.

 

UPDATE 13:22 Ana Bogdan e la două game-uri de calificare: 6-3, 4-2 în fața Tamarei Zidansek! Românca, extrem de motivată să încheie conturile cu Slovenia.

UPDATE 13:10 Tamara Zidansek – Ana Bogdan 3-6, 1-2! Sportiva din Sinaia conduce cu set și break, iar calificarea e tot mai aproape!

UPDATE 13:00 Seeet România: 6-3! Ana Bogdan semnează încă o revenirea spectaculoasă la Koper, după ce a fost condusă cu 3-1 de Tamara Zidansek! Cinci game-uri consecutive pentru Bogdan, care mai are nevoie de un singur set pentru a tranșa calificarea.

UPDATE 12:50 Ana Bogdan accelerează și rupe echilibrul duelului cu Tamara Zidansek! Ana servește pentru set la 5-3!

UPDATE 12:30 Tamara Zidansek – Ana Bogdan 3-3! Jucătoarea noastră forțează la retur și recuperează break-ul, după un game excelent.

UPDATE 12:20 Tamara Zidansek – Ana Bogdan 2-1! Favorita publicului reușește primul break al meciului!

UPDATE 12:10 A început duelul Tamara Zidansek – Ana Bogdan, cu românca la serviciu! După ce a reușit o revenire epică vineri, Ana poate aduce acum punctul decisiv pentru calificare!

UPDATE 11:50 Salutare! Ne pregătim pentru ziua a doua a întâlnirii Slovenia – România! În 10 minute vor intra pe teren Tamara Zidansek și Ana Bogdan, într-un duel care poate fi decisiv pentru calificarea „tricolorelor” la turneul final.

UPDATE România face 2-0 cu Slovenia, în deplasare, după ce Jaqueline Cristian a trecut de Tamara Zidansek cu 6-1, 4-6, 6-3! Zi perfectă la Koper, datorită tricolorelor Jaqueline Cristian și Ana Bogdan, care au luptat formidabil!

Cu toate că a început ca din tun, Jaqueline a tremurat în decisivul cu Tamara, slovena conducând cu 3-2 și 30-0! Românca și-a găsit însă limpezimea în joc, obținând al doilea punct al întâlnirii, la capătul a două ore și 5 minute de joc.

În primul meci, Ana Bogdan a revenit fantastic de la 0-4 în setul al treilea, aducând un plus de motivație pentru Jaqueline Cristian. România mai are nevoie de o singură victorie în Slovenia pentru a merge la turneul final, sâmbătă fiind programate meciurile: Ana Bogdan – Tamara Zidansek (ora 12:00), Jaqueline Cristian – Kaja Juvan și Monica Niculescu / Irina Bara – Nina Potocnik / Pia Lovric.

UPDATE 19:20 România, la un pas de 2-0 cu Slovenia! Jaqueline Cristian conduce cu 5-3 în decisivul cu Tamara Zidansek, după ce românca s-a dezlănțuit!

UPDATE 19:12 Tamara Zidansek – Jaqueline Cristian, un roller coaster! Românca preia din nou inițiativa și câștigă două game-uri consecutive: 1-6, 6-4, 3-4! Urmează Jaqueline la serviciu.

UPDATE 19:00 Tamara Zidansek întoarce scorul și o conduce pentru prima oară pe Jaqueline Cristian: 1-6, 6-4, 3-2! Meciul de la Koper se complică!

UPDATE 18:50 Tamara Zidansek – Jaqueline Cristian 1-6, 6-4, 1-2! Start nebun de set decisiv, cu trei break-uri! „Contesa Dracula” reintră în controlul partidei și încearcă să „muște” decisiv.

UPDATE 18:25 Tamara Zidansek trimite duelul în decisiv: 1-6, 6-4 cu Jaqueline Cristian! Meciul s-a echilibrat, iar românca și-a cedat serviciul pentru prima oară, într-un moment crucial.

UPDATE 18:23 Tamara Zidansek – Jaqueline Cristian 1-6, 5-4! Slovena scapă ca prin urechile acului, revenind de la 0-30, în game-ul al 9-lea din setul secund.

UPDATE 18:15 Jaqueline Cristian servește sub presiune la scorul de 6-1, 3-4! Românca și-a câștigat însă fără emoții game-uri pe propriul serviciu până acum.

UPDATE 18:05 Tamara Zidansek – Jaqueline Cristian 1-6, 2-2! Schimburi de mingi crâncene în setul al doilea.

UPDATE 17:55 Jaqueline Cristian face spectacol și câștigă primul set cu 6-1! Suntem aproape de un scor perfect, 2-0 după prima zi!

UPDATE 17:50 Jaqueline Cristian defilează în fața Tamarei Zidansek: 5-1 pentru tricoloră! Primul set pare deja adjudecat, dar după ce Ana Bogdan a revenit de la 0-4, nu trebuie să ne grăbim.

UPDATE 17:35 Tamara Zidansek – Jaqueline Cristian 0-3! Start perfect pentru Jaqueline în al doilea meci al întâlnirii.

UPDATE 17:20 A început a doua partidă de la Koper! Tamara Zidansek, cea mai bună jucătoare a Sloveniei, se duelează cu „racheta” numărul doi a României, Jaqueline Cristian! Românca începe la serviciu.

VICTORIE Ana Bogdan în primul meci din cadrul întâlnirii Slovenia – România: 3-6, 6-3, 6-4 cu Kaja Juvan! Sportiva noastră a fost condusă cu 4-0 în setul decisiv, dar a dat dovadă de un spirit de luptă impresionant, adjudecându-și victoria după o serie de șase game-uri consecutive. România câștigă primul punct în Slovenia și devenim favoriți la calificare!

UPDATE 16:43 Ana Bogdan întoarce scorul de la 0-4 în decisiv și urmează să servească pentru meci la 5-4! Fantastică evoluția româncei din ultimele cinci game-uri!

UPDATE 16:40 Kaja Juvan – Ana Bogdan 6-3, 3-6, 4-4! Românca egalează după o serie uluitoare de patru game-uri consecutive!

UPDATE 16:33 Ana Bogdan câștigă trei game-uri la rând în decisiv și reintră în meci: 6-3, 3-6, 4-3 pentru Kaja Juvan!

UPDATE 16:25 Kaja Juvan – Ana Bogdan 6-3, 3-6, 4-1! Slovena a avut 4-0, dar Bogdan nu cedează și recuperează un break!

UPDATE 16:10 Kaja Juvan – Ana Bogdan 6-3, 3-6, 3-0! Românca se află în mare încurcătură, după ce a cedat primele trei game-uri ale decisivului.

UPDATE 15:50 Seeet România! Ana Bogdan egalează în primul meci al întâlnirii, scor 3-6, 6-3 cu Kaja Juvan! Loviturile Anei și-au atins ținta în manșa secundă, iar românca s-a aflat tot timpul la conducere.

UPDATE 15:35 Kaja Juvan – Ana Bogdan 6-3, 2-4! Românca forțează încă o dată la retur, luându-i serviciul slovenei!

UPDATE 15:15 Kaja Juvan – Ana Bogdan 6-3, 1-2! Sportiva din Sinaia și-a ridicat nivelul, dar Juvan câștigă un game maraton, luându-și break-ul înapoi.

UPDATE 14:55 Kaja Juvan își adjudecă primul set al meciului cu Ana Bogdan: 6-3! Slovena a obținut break-ul în startul partidei, conservându-și avantajul.

UPDATE 14:50 Moment extrem de important în actul inaugural: Kaja Juvan servește pentru set la 5-3 în fața Anei Bogdan.

UPDATE 14:38 Kaja Juvan – Ana Bogdan 4-1! Adversara româncei pare într-o formă excelentă și continuă să conducă cu break.

UPDATE 14:30 Kaja Juvan – Ana Bogdan 3-0! Slovena o ia tare pe sportiva noastră și începe ca din pușcă! Bogdan nu își găsește ritmul deocamdată.

UPDATE 14:15 Începe întâlnirea Slovenia – România din barajul pentru turneul final Billie Jean King Cup! Kaja Juvan servește prima în fața Anei Bogdan. Urmăriți împreună cu noi cele mai importante momente de la Koper. Meciul e și la TV, pe Digisport 2.

În condițiile în care Simona Halep este marea absentă a întâlnirii, „tricolorele” se află în fața unei performanțe neatinse de patru ani! România nu a mai ajuns din 2019 în Grupa Mondială, așa cum se numea nivelul superior din Fed Cup. La acea ediție, Halep și compania s-au oprit în semifinale, după 2-3 cu Franța.

Slovenia – România, în barajul pentru turneul final BJK Cup! Live Video Online. Fără Simona Halep, „tricolorele” luptă pentru o performanță neatinsă de patru ani

Între timp, formatul competiției s-a schimbat, implementându-se un turneu final ca la fotbal, programat pentru luna noiembrie a acestui an. Învingătoarea dintre România și Slovenia va merge acolo, astfel că miza meciului de la Koper este una extrem de importantă.

Ana Bogdan (58 WTA), prima „rachetă” a României, va deschide balul contra jucătoarei numărul 2 a Sloveniei, Kaja Juvan (121 WTA). Bogdan și Juvan se vor duela cu începere la ora 14:00, iar al doilea meci al zilei de vineri le va pune în față pe Jaqueline Cristian (180 WTA) și Tamara Zidansek (102 WTA).

Dacă vineri vor avea loc meciurile Ana Bogdan – Kaja Juvan și Jaqueline Cristian – Tamara Zidansek, sâmbătă sunt programate trei partide pe zgura de la Koper: Ana Bogdan – Tamara Zidansek (ora 12:00), Jaqueline Cristian – Kaja Juvan și Monica Niculescu / Irina Bara – Nina Potocnik / Pia Lovric.

Jucătoarea surpriză din echipa României

Cei doi căpitani nejucători, Horia Tecău și Andrej Krasavek, își pot schimba nominalizările pentru ziua de sâmbătă atât la simplu, cât și în meciul de dublu, care va avea miză doar dacă se ajunge la scorul de 2-2. Din echipa României mai face parte și Alexia Todoni, care nu a disputat niciun meci oficial în competiția inter-țări până acum.

Delegația echipei naționale a României a plecat încă de duminică de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă din Otopeni, către Slovenia, efectuând deja mai multe antrenamente acolo.

Miercuri seară, la dineul oficial, „tricolorele” s-au aflat la înălțime din punct de vedere vestimentar. Ana Bogdan, Jaqueline Cristian, Irina Bara, Alexia Todoni și Monica Niculescu s-au fotografiat alături de căpitanul-nejucător Horia Tecău.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Două cuvinte! Cum l-au numit englezii pe Radu Drăgușin, după ce a jucat 95 de minute în Manchester City – Tottenham 0-4
Două cuvinte! Cum l-au numit englezii pe Radu Drăgușin, după ce a jucat 95 de minute în Manchester City –…
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
El este primul transfer făcut de Rapid în această iarnă! Jucătorul semnează cu echipa lui Şumudică: ”E cu un pas şi jumătate în Giuleşti”
El este primul transfer făcut de Rapid în această iarnă! Jucătorul semnează cu echipa lui Şumudică: ”E cu un pas…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 14.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală
EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 14.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×