Monica Niculescu, ultima reprezentantă a României rămasă în turneul Premier de la Ostrava, a pierdut alături de Nadia Kichenok (Ucraina) în sferturile probei de dublu.
Monica Niculescu și Nadia Kichenok au cedat vineri în fața favoritelor 4 ale competiției, Kirsten Flipkens (Belgia) și Demi Schuurs (Olanda), scor 6-4, 7-6(3). Echipa româno-ucraineană nu a reușit să producă surpriza, după ce în manșa precedentă trecuse dramatic de Raluca Olaru (România) şi Anna-Lenna Friedsam (Germania).
Niculescu și Kichenok, sportive care au evoluat pentru prima dată împreună într-o competiție oficială, se mulțumesc cu câte un cec în valoare de 3.000 de dolari și 100 de puncte WTA după prezența în sferturi. Turneul din Cehia este dotat cu premii în valoare totală de 528.500 de dolari.
Meciul dintre Niculescu/Kichenok și Flipkens/Schuurs a durat o oră și 36 de minute. Primul set a fost controlat de Kirsten și Demi, cele două reușind nu mai puin de patru break-uri, cu unul mai mult decât Monica și Nadia. În manșa secundă, perechea româno-ucraineană a avut un început solid, conducând în două rânduri, cu 2-1, respectiv 4-3. Actul a ajuns însă în tie-break, iar favoritele s-au impus la 3, scor final 6-4, 7-6(3).
România rămâne fără nicio reprezentantă în turneul Premier de la Ostrava. Dacă Monica s-a oprit în sferturile de finală la dublu, pe tabloul de simplu nu a reușit să pătrundă nicio româncă. Sorana Cîrstea, Ana Bogdan și Irina Begu s-au oprit în calificările desfășurate sâmbătă și duminică. Sorana a fost deranjată de modul în care organizatorii au tratat-o după ce a făcut testul pentru COVID și a pierdut în turul 1, la fel ca Ana, în timp ce Irina a cedat în runda secundă a calificărilor.
Simona Halep, cea mai bună jucătoare a României, nu a dorit să participe la turneul de la Ostrava, intrând în vacanță după Roland Garros.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER