România, fără reprezentat la BRD Năstase Țiriac Trophy!** Tecău: „Mai joc zece ani și iau trofeul!”
Principali favoriți la BRD Năstase-Țiriac Trophy, Horia Tecău și Robert Lindstedt, au capotat ieri, în sferturile competiției de la Arenele BNR, în fața tandemului australiano-american Jordan Kerr – Travis Parrott, după un meci derulat pe durata a două zile, 6-3, 2-6, 5-10. Calificarea la Turneul Campionilor din Londra rămâne însă un țel realizabil pentru dublul româno-suedez.
Noaptea nu a fost un sfetnic bun pentru sextuplii campioni la dublu. După ce meciul pentru accederea în semifinale fusese suspendat joi seara din cauza întunericului (1-1 la seturi), supertiebreak-ul a aparținut clar duoului Kerr-Parrott, care la 8-4 a beneficiat și de un cadou făcut de Lindstedt. Cu nervii întinși la maximum, nordicul a lovit mingea intenționat în afara arenei, iar arbitrul a trecut un punct în dreptul lui Kerr și Parrott. Expicația? Robert primise avertisment pentru un gest similar cu o zi înainte, iar a doua abatere asemănătoare l-a costat un punct important chiar într-un momet decisiv.
„Am fost puțin accidentat după meciul de Cupa Davis, iar pe Robert l-a sâcâit o răceală zilele astea. Acum e supărat și el pentru că nu ne-am impus acasă, în țara mea, dar vom mai avea șanse. Și eu sunt dezamăgit că nu am reușit să ne continuăm drumul aici, dar voi mai juca tenis încă zece ani și cred că voi izbuti să iau trofeul la un moment dat”, a anunțat constănțeanul de 26 de ani, care azi, de la 19:00, va juca împreună cu Lindstedt într-un demonstrativ de zile mari contra perechii Andrei Pavel – Victor Hănescu.
Finala din 2010, semifinală azi
Tot azi, în avanpremiera show-ului imprimat de cvartetul mai sus-menționat, se vor desfășura semifinalele probei de simplu, argentinianul Juan Ignacio Chela (cap de serie 1) reeditând alături de ibericul Pablo Andujar finala de anul trecut. De la ora 14:00 se dă startul întâiului penultim act: Filippo Volandri (Ita), partenerul de antrenament al lui Adrian Ungur, contra germanului Florian Mayer, favorit. 2. Astăzi și mâine, bietele de intrare vor costa 50 de lei.
REZULTATE (ieri). Simplu (sferturi): Fl. Mayer (Ger) – A. Ramos (Spa) 6-1, 6-2, F. Volandri (Ita) – J. Souza (Bra) 6-2, 6-0, P. Andujar (Spa) – Al. Giannessi (Ita) 6-3, 6-4, J. I. Chela (Arg) – A. Seppi (Ita) 7-5, 6-3
PROGRAM AZI
Central, de la ora 14:00. Semifinale simplu. F. Volandri (Ita) – Fl . Mayer (Ger), urmat de J. I. Chela (Arg) – P. Andujar (Spa). Central, nu înainte de 17:30. Finala dublu: J. Knowle (Aut) / D. Marrero (Spa) vs câștigătorii dintre J. Kerr (Aus)/T. Parrott (SUA) – D. Bracialli (Ita) / P. Starace (Ita). Central, 19:30 (live pe Sport.ro): superdemonstrativ R. Lindstedt / H. Tecău vs V. Hănescu / A. Pavel
PROGRAM MÂINE
Central, de la ora 13:00: Stars Open. Central, de la ora 15:00, finala masculină de simplu (live pe PRO TV)
Vedetele, în vizită la copiii internați la „Marie Curie”
Nadia Comăneci, Ilie Năstase și Andrei Pavel le-au oferit, ieri, jucării de pluș și autografe copiilor internați la Spitalul Clinic de Urgență „Marie Sklodowska Curie” din București. Cei trei au vizitat etajele 6 și 7 ale spitalului, modernizate cu ajutorul banilor donați de organizatorii turneului de tenis BRD Năstase Țiriac Trophy. Nadia Comăneci a făcut o demonstrație de gimnastică, executând roata și lumânarea în fața micilor pacienți. La final, Ilie Năstase, Nadia Comăneci și Andrei Pavel au jucat tenis cu copiii pe un teren improvizat în curtea spitalului.