România va juca pe teren propriu meciul cu Belgia din Fed Cup! Suprafața și orașul alese de oficialii FRT
Naționala de Fed Cup a României are noroc: fetele antrenate de Alina Tecșor își vor începe acasă aventura în ediția din 2017 a competiției inter-țări din tenis! Federația Internațională de Tenis (ITF) a anunțat luni locul de desfășurare al partidei cu Belgia, din primul tur al Grupei II, iar Simona Halep și compania vor evolua în Sala Polivalentă din București, în perioada 11-12 februarie.
România joacă din nou la București după 3 ani
România va forța calificarea la barajul de accedere în Grupa Mondială pe un teren inedit, urmând ca în Sala Polivalentă din capitală să fie montată o suprafață hard pentru întâlnirea din 11-12 februarie 2017! „Tricolorele” nu au mai jucat la București din luna aprilie a anului 2014, atunci când învingeau Serbia la Arenele BNR cu scorul de 4-1. Au urmat apoi meciuri în fața fanilor de la Galați și Cluj-Napoca, orașele preferate de Federația Română de Tenis pentru acțiunile programate acasă.
„Tricolorele” revin acasă după retrogradarea din Grupa Mondială, Belgia vine din Grupa Europa/Africa
Simona Halep, Irina Begu, Monica Niculescu și Sorana Cîrstea, româncele selecționate în mod normal, vor înfrunta o formație care vine din Grupa Europa/Africa, al treilea eșalon valoric din Fed Cup. În schimb, România a retrogradat din Grupa Mondială după un baraj pierdut la Cluj-Napoca în fața Germaniei, scor 4-1. Din echipa Belgiei fac parte jucătoare destul de periculoase, cum ar fi Kirsten Flipkens, Yanina Wickmayer, Alison Van Uytvanck sau Ysaline Bonaventure.
„Ne dorim ca această echipă să joace în cât mai multe orașe din țară”
Oficialii FRT susțin că au insistat ca meciul să se dispute în Capitală: „Am ales Bucureștiul pentru că am promis, și ne dorim, ca această echipă a României să joace în cât mai multe orașe din țară, pentru a putea fi urmarită de cât mai mulți fani. Mă bucur că am găsit înțelegere și sprijin la autoritățile locale pentru ca acest meci să se desfășoare la București, și vrem să le mulțumim și pe această cale”, a spus Răzvan Itu, vicepreședintele FRT.